1. [DEX '09] CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva cu vorbe insistente. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.
2. [MDA2] chehăi v vz chihăi
3. [MDA2] chi-ha i vz chihai
4. [MDA2] chicăi v vz chihăi
5. [MDA2] chihăi1 vi [At: DDRF / V: ~icăi, ~hui / Pzi: ~esc / E: chicot] A chicoti.
6. [MDA2] chihăi2 [At: CREANGĂ, A. 81/1 / V: cheh~ / Pzi: ~esc / E: fo cf chihăi, chehe, chicoti] 1 vi A tuși sec, încontinuu, din cauza unei boli de plămâni. 2 vt A plictisi pe cineva, insistând cu vorba pe lângă el.
7. [MDA2] chihui vi vz chihăi
8. [MDA2] chiuhăit, ~ă a vz chihăit
9. [CADE] CHEHĂI 👉 CHIHĂI.
10. [CADE] CHIHĂI (-ăesc) vb. intr. Mold. 🩺 A tuși (cu o tuse seacă) (RV.-CRG.).
11. [DEX '98] CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.
12. [DLRLC] CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. Tranz. A insista cu vorba (pe lîngă cineva), a fi prea stăruitor, a bate capul, a plictisi. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, ca doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. ◊ (Precizat prin determinarea «de cap») Lăutari sînt? – Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap? CREANGĂ, P. 308.
13. [DLRM] CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A insista cu vorba pe lîngă cineva; a plictisi. 2. Intranz. A tuși sec. – Onomatopee.
14. [DOOM 3] chihăi (a ~) (a tuși, a ameți cu vorba) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiesc, 3 sg. chihăiește, imperf. 1 chihăiam; conj. prez. 1 sg. să chihăiesc, 3 să chihăiască
15. [DOOM 2] chihăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiesc, imperf. 3 sg. chihăia; conj. prez. 3 să chihăiască
16. [DER] chihăi (-ăesc, -it), vb. – 1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi. – Der. chihăitură, s. f. (atac de tuse).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL