1. [DEX '09] CHIBRIT, chibrituri, s. n. Bețișor de lemn având la un capăt o gămălie din material ușor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde țigara etc.; p. ext. cutie care conține asemenea bețișoare. – Din tc. kĩbrĩt.
2. [MDA2] chibrit sn [At: ALECSANDRI, T. 479 / V: ~ic, ~bit, crib~, chiub~, cib~, tib~[1], trib~[2], țib~[3], țub~[4] / Pl: ~uri și (pop) ~e / E: tc kibrit] 1 Bețișor (de lemn, de ceară sau de carton) având, la un capăt, o gămălie de pastă inflamabilă care, prin frecare, se aprinde și transmite flacăra bețișorului Si: (reg) aprinjor, aprinjoară, aprinzătoare, băț, bâtuță, bâticel, cătrăniță, chindercă, focăriță, focălină, feștilă, ghiufă, lemnuș, pirușcă, răipelț, șvebel. 2 Cutiuță care conține chibrituri (1). 3 (Fig; fam) Persoană înaltă și slabă. 4 (Fig; fam) Persoană iute și mânioasă. 5 (Înv; fig) Aprindere. 6 (Înv; fig) Imbold.
3. [CADE] CHIBRIT (pl. -ituri) sn. Bețișor avînd Ia un capăt o pastă fostarată, și care se aprinde prin frecare: a aprinde un ~; o cutie de ~uri [tc.].
4. [DLRLC] CHIBRIT, chibrituri, s. n. Bețișor de lemn avînd la un capăt o măciulie de pastă inflamabilă, care se aprinde printr-o frecare ușoară și servește pentru a transmite focul. Freacă un chibrit și aprinde opaițul cu lumina tremurată. C. PETRESCU, S. 56. Scoase o pungă de tutun, își făcu o țigară groasă și începu să caute prin casă o cutie de chibrituri. BART, E. 345. Se apropie cu sfială de mine și, fără să mă aștept, aprinse un chibrit, de era cît pe ce să-mi pîrlească mustețile. HOGAȘ, M. N. 237. Dă-i o pîrleală bună cu niște chibrituri de ieste, care ard mocnit. CREANGĂ, A. 111. – Pl. și: chibrite.
5. [DLRM] CHIBRIT, chibrituri, s. n. Bețișor de lemn avînd la un capăt o măciulie din pastă inflamabilă, folosit pentru a aprinde focul. – Tc. kibrit.
6. [Șăineanu, ed. VI] chibrit n. bețișor impregnat la un capăt cu o materie inflamabilă și care s’aprinde prin frecare. [Turc. KIBRIT, lit. pucioasă].
7. [Scriban] chibrít n., pl. urĭ și rar e (turc. ar. kibrit, pucĭoasă, chibrit). Bețișor care are lipită la un capăt puțină substanță chimică care se aprinde pin frecare. – Rar și cribit (ca sp. alcribite și alcrebite, din aceĭașĭ orig.). În Trans. și lemnuș și cătrăniță. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla închis ca revoluționar. Directoru închisoriĭ îĭ permise să-șĭ facă un laboratorĭŭ. Aci, după multe încercărĭ, reuși să facă chibriturĭ din fosfor galben, care se aprind pin simplă frecare. După eliberare, vru să se folosească de invențiunea luĭ înființînd o fabrică de chibriturĭ. Dar nu găsi capital, ĭar autoritățile germane, supt pretext că asta ar provoca incendiĭ, l-aŭ oprit de a-șĭ pune în practică invențiunea. Ruinat și descurajat, Kammerer muri într’un spital de nebunĭ tocmaĭ cînd în Germania începuse a sosi chibriturĭ din alte țărĭ, care adoptase această invențiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat și el ca inventator, n’a fabricat chibriturĭ de cît la 1836).
8. [MDA2] chibit sn vz chibrit
9. [MDA2] chibric sn vz chibrit
10. [MDA2] chiubrit sn vz chibrit
11. [MDA2] cibric[1] sn vz chibrit
12. [MDA2] cibrit sn vz chibrit
13. [MDA2] cribit[1] sn vz chibrit
14. [MDA2] cribrit sn vz chibrit
15. [MDA2] tibric[1] sn vz chibrit
16. [MDA2] țibric[1] sn vz chibrit
17. [MDA2] țipirig3[1] sn vz chibrit
18. [MDA2] țiribicuri[1] snp vz chibrit
19. [MDA2] țubric[1] sn vz chibrit
20. [DOOM 3] chibrit (desp. chi-brit) s. n., pl. chibrituri
21. [DOOM 2] chibrit (chi-brit) s. n., pl. chibrituri
22. [MDO] chibrit, pl. chibrituri
23. [IVO-III] chibrit, -turi.
24. [DER] chibrit (chibrituri), s. n. – Bețișor de lemn cu gămălie din material inflamabil care se aprinde prin frecare. Tc. (arab., per.) kibrit „sulf”, de unde și sp. alcrebite (Roesler 596; Șeineanu, II, 109; Meyer 224; Lokotsch 1171; Ronzevalle 144). Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică romînă din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvîntul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mînie”. Cf. alb., bg. kibrit, cu sensul rom., ngr. ϰιμπρίτης „slab ca un băț”. – Der. chibritelniță, s. f. (suport de cutie de chibrituri).
25. [GAER] chibrit În Cîmpia Dunării (și la București) chibrit înseamnă și „cutie de chibrituri” (vezi BPh., V, p. 160 și 180). După cît pot constata, în turcește nu există acest înțeles (kibrit, în afară de înțelesul de „chibrit”, îl mai are pe acela de „pucioasă”). El există însă în bulgărește, unde, după dicționar, este chiar principalul sens al cuvântului. Pentru „chibrit” se zice, ca și în Muntenia, „băț de chibrit”: кuбpumeнa клечкa. Pare deci clar că formulele muntenești vin din bulgărește.
26. [Argou] chibrit, chibrituri s. n. (șc.) nota unu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL