1. [DEX '09] CHELĂLĂITURĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. [Pr.: -lă-i-] – Chelălăi + suf. -tură.
2. [MDA2] chelălăitură sf [At: CANTEMIR, IST. 236 / V: schil~, scherl-~ / Pl: ~ri / E: chelălăi + -itură] Lătrătură jalnică, plângătoare.
3. [DLRLC] CHELĂLĂITURĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. S-auzea pe cîmp chelălăitura unui cîine. ◊ Fig. Exclamație nearticulată, rostită pe ton plîngător; tînguire, vaiet. Unde-i? se zvîrcoli Omu cu o chelălăitura ca a mutului. SADOVEANU, P. M. 271. Nu trebuie dat crezămînt chelălăiturilor acestor canalii. CARAGIALE, O. II 105. – Pronunțat: -lă-i-.
4. [DLRM] CHELĂLĂITURĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. – Din chelălăi + suf. -(i)tură.
5. [CADE] CHELĂLĂIT sbst., CHELĂLĂITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a chelălăi: pare că se și aude răsunetul lătrăturilor, chalălăitul lor de bucurie (L.-M.) ¶ 2 Lătrat lung cu urlete de durere: huiduiturile și rîsetele acoper... chelălăiturile animalului (CAR.).
6. [DOOM 3] chelălăitură (desp. -lă-i-) s. f., g.-d. art. chelălăiturii; pl. chelălăituri
7. [DOOM 2] chelălăitură (-lă-i-) s. f., g.-d. art. chelălăiturii; pl. chelălăituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL