1. [DEX '09] CERNIT2, -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.
2. [DEX '09] CERNIT1 s. n. (Rar) Cernire. – V. cerni.
3. [MDA2] cernit2, ~ă [At: CANTEMIR, ap. DA / Pl: ~iți, ~e / E: cerni] 1 a Înnegrit. 2 a Care poartă doliu. 3 a Întristat. 4 sf (Art) Dans țărănesc asemănător cu „ciubetul”. 5 sf Melodie după care se execută cernita (4). 6 sf Melodie și dans cernita, considerate împreună.
4. [MDA2] cernit1 sn [At: MARIAN, Î. 405/15 / Pl: ~uri / E: cerni] Doliu.
5. [CADE] CERNIT adj. 1 p. CERNI ¶ ¶ C. NECERNIT ¶ 2 Boit negru, înnegrit ¶ 3 Negru (în semn de doliu) ¶ 4 Ⓕ Întunecat, trist: Și de-atunci viața mi-e tot ~ă. C’am rămas singur pe-acest pămînt (ALECS.).
6. [DEX '98] CERNIT2, -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.
7. [DLRLC] CERNIT2, -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră, vopsit sau mînjit cu negru. Corbule, corbide, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă. ISPIRESCU, L. 223. Bată-te dumnezeu, naș, Cu cine mă cununași, Cu urîta cisnovită (= slută), Ca căldarea de cernită. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Poetic) Zările erau cernite. CAMILAR, N. I 222. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună, Trec cernite înserări, Nopți adînci cu lună. TOPÎRCEANU, B. 11. ◊ Fig. Urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. 2. (Despre haine) De doliu; p. ext. (despre persoane sau lucruri) care poartă doliu, în doliu, îndoliat. Lia nu părăsise haină cernită. C. PETRESCU, S. 162. Mume cernite, șterge-vi-ți plînsul. MACEDONSKI, O. 1 20. Cum se purta ea acum, cernită de sus pînă jos, ca orice văduvă jalnică. CARAGIALE, O. III 48. 3. Fig. Mîhnit, întristat, îndurerat; jalnic, posomorit, mohorît. În dimineața de duminică încalecă trudită și cu ochii cerniți. SADOVEANU, B. 127. [Nălucile] au fețele cernite ca o zi de iarnă grea. MACEDONSKI, O. I 133. Crai-nou, strălucite! Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite, Cu chipul cernit. ALECSANDRI, P. I 21. O văd umblînd necontenit galbenă și cernită. NEGRUZZI, S. III 345.
8. [DLRLC] CERNIT1 s. n. (Rar) Acțiunea de a cerni și rezultatul ei; înnegrire, cernire. Cernitul lînii.
9. [DLRM] CERNIT1 s. n. (Rar) Cernire. – V. cerni.
10. [DLRM] CERNIT2, -Ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mîhnit, îndurerat, trist; posomorît, mohorît. – V. cerni.
11. [Șăineanu, ed. VI] cernit a. fig. întunecat: inimă cernită.
12. [DEX '09] CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.
13. [MDA2] cerni [At: DEX2 / Pzi: ~nesc / E: vsl чρъзнити] 1 vt (Pop) A vopsi în negru (în semn de doliu) Si: a înnegri. 2 vr A se îmbrăca în haine negre, în semn de doliu. 3 vr A-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu. 4 vr A purta doliu. 5 vr A se mâhni.
14. [CADE] CERNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A înnegri, a boi în negru, a căni: a-și ~ barba ¶ 2 A îmbrăca în negru în semn de doliu: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plîngă n’au avut (COȘB.). II. vb. refl. 1 A se înnegri, a se boi negru ¶ 2 A se îmbrăca în haine negre, în haine de doliu ¶ 3 Ⓕ A se întuneca [vsl. črŭniti].
15. [DLRLC] CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Popular și arhaizant) A vopsi în negru, a înnegri, a căni. Întinde frățeasca ta mînă, Cernită de hieru-n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrîna țarină. BENIUC, V. 128. 2. (Fig.) Noaptea cade cernind lazaretul. TOMA, C. V. 357. ◊ Refl. pas. Pînzele vi se-nnegrească, Pînzele vi se cernească, Ca cerneala de condei. TEODORESCU, P. P. 563. (Fig.) Vin turcii! O, strigătul acesta a făcut... să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi în negru hainele în semn de doliu; a purta doliu, a fi în doliu. Mă lepăd de toate-a lumei, mă cernesc, mă întristez. CONACHI, P. 98. Cu straie negre m-oi cerni, De tine m-oi despărți. SEVASTOS, C. 140. Cînd văd o barză neagră, zic că-i văduvă și s-a cernit dîndu-se prin Marea Neagră. ȘEZ. VIII 53. ◊ Tranz. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeți tu și mama, Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. GOGA, P. 47. Iie albă mi-oi cerni, Dacă tu, bade-i porni; Părul mi l-oi despleti Și pre tine te-oi jeli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. Cînd își punea în minte scîrba ce vor simți moșnegii, i se cernea și mai strașnic inima. CONTEMPORANUL, VI 103. I s-au cernit fața și ochii s-au turburat. CONACHI, P. 50.
16. [DLRM] CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru; a înnegri. ♦ A vopsi în negru în semn de doliu. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. – Slav (v. sl. črŭniti).
17. [Șăineanu, ed. VI] cernì v. 1. a boì negru: a-și cerni barba; 2. a. îmbrăca în negru (ca semn de jale): au cernit casa; 3. fig. a întuneca: întristarea îi cerni inima. [Slav. ČRŬNITI].
18. [Scriban] cernésc v. tr. (vsl. črŭniti). Rar. Înegresc. Îmbrac în doliŭ. V. refl. Mă îmbrac în haĭne de doliŭ. Fig. Mă întristez: a-țĭ cerni inima.
19. [DOOM 3] cernit (rar) s. n.
20. [DOOM 2] cernit (rar) s. n.
21. [DOOM 3] cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, 3 sg. cernește, imperf. 1 cerneam; conj. prez. 1 sg. să cernesc, 3 să cernească
22. [DOOM 2] cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 să cernească
23. [DER] cerni (cernesc, cernit), vb. – 1. A înnegri, a vopsi în negru. – 2. A îmbrăca în doliu. – 3. A se călugări. – 4. A întrista, a amărî, a supăra. Sl. črŭniti „a înnegri”, de la crŭnŭ „negru” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48). Adj. s-a păstrat în rom. doar ca nume de oi (cernă), de boi (cernea), de cîini (cernei) și de rîuri (Cerna), ca și în mai multe toponime (Cernica, Cernăuți). – Der. cerneală, s. f. (acțiunea de a înnegri sau de a vopsi în negru; colorant negru în general; doliu; necaz, cerneală neagră; cerneală în general; Arg., cafea), din sl. črŭnilo, cu suf. modificat după rom. -eală (Iordan, Dift., 82; DAR); cernica s. f. (Arg., carte de joc, optar), probabil aluzie la mănăstirea Cernica, deși nu este clară explicația; cernușcă, s. f. (plantă Nigella sativa, Nigella arvensis), din rus. černuška (Tiktin); ciornă, s. f. (concept, bruion), din rus. čornyi „negru; concept, bruion” (Cihac, II, 48); ciornaie, s. f. (Mold., animal sfrijit); ciornei, s. m. (persoană cu tenul măsliniu); ciorni, vb. (a face o ciornă); ciornoglav, adj. (bolnăvicios), din bg. černoglava „cap negru” (Pușcariu, JB, XVI, 222).
24. [DRAM 2021] cernit, -ă, cerniți, -te, adj. 1. De culoare neagră. 2. Îndoliat. 3. Îndurerat, întristat. – Din cerni (MDA).
25. [DRAM 2015] cernit, -ă, cerniți, -te, adj. – 1. De culoare neagră. 2. Îndoliat. 3. Îndurerat, întristat. – Din cerni (MDA).
26. [DRAM 2021] cerni, cernesc, v.t. A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri” (DLRM, MDA).
27. [DRAM 2015] cerni, cernesc, vb. tranz. – A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri”, de la crǔnǔ „negru” (Miklosich, Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL