1. [DEX '09] CERIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.
2. [MDA2] ceriu2, ~ie a [At: MARIAN, CH. 5 / Pl: ~ii / E: ceară + -iu] (Rar) Galben ca ceara (2).
3. [MDA2] ceriu1 sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr cérium] Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.
4. [CADE] CERIU 👉 CER2.
5. [DLRLC] CERIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, folosit la oxidarea sitelor incandescente, la smălțuirea ceramicii și la fabricarea pietrelor de brichetă.
6. [DLRM] CERIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, cu numeroase întrebuințări în industrie. – Fr. cérium.
7. [DN] CERIU s.n. Metal strălucitor, moale și ductil din familia pămînturilor rare. [Pron. -riu. / < fr. cérium < Ceres – zeița agriculturii la romani].
8. [MDN '00] CERIU s. n. metal strălucitor, moale și ductil, din familia lantanidelor. (< fr. cérium)
9. [Scriban] *cériŭ n. Chim. Un metal tri- și tetravalent, c’o greutate atomică de 141. Se află în multe minerale și se întrebuințează la făcut țesăturĭ incandescente.
10. [DOOM 3] ceriu [riu pron. rĭu] s. n., art. ceriul; simb. Ce
11. [DOOM 2] ceriu [riu pron. rĭu] s. n., art. ceriul; simb. Ce
12. [DE] CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 °C, p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803.
13. [DE] Ce, simbol chimic pentru ceriu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL