1. [DEX '09] CENTROMER, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.
2. [MDA2] centromer sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: fr centromère] (Blg) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor.
3. [MDN '00] CENTROMER s. n. regiune prin care cromozomul se atașează de fibrele fusului în timpul diviziunii celulare. (< fr. centromère)
4. [DETS] CENTRO- „mijloc, centru, nucleu, central, median”. ◊ gr. kentron „vîrf, centru” > fr. centro-, it. id., engl. id. > rom. centro-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă întîlnită în leziunile de lichen ruber; ~desmoză (v. -desmoză), s. f., fascicul filamentos care leagă doi centrozomi și care dă naștere fusului central, în timpul diviziunii celulare; ~id (v. -id), s. n., punct din spațiu care se mișcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cerești aflate în vecinătatea infinitezimală a acestuia; ~lecit (v. -lecit), s. n., ou cu deutoplasma grupată spre centru; ~mer (v. -mer), s. n., segment scurt al cromozomului pe care se inserează filamentele fusului nuclear, în timpul procesului de mitoză și de meioză; sin. chinetocor, kinetocor, cinetocor; ~osteoscleroză (v. osteo-, v. -scleroză), s. f., proces de osificare a cavității medulare osoase, sin. centroscleroză; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă plasmatică centrală care înconjoară centriolul; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul sferic extranuclear în timpul procesului mitotic; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., centroosteoscleroză*; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Partea centrală a pămîntului, formată din metale grele, complet disociate și gazeificate. 2. Masă citoplasmatică, situată în jurul centrozomului; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., grup de plante, cu ovar superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului; ~taxie (v. -taxie), s. f., proces de concentrare a materialului cromatinian al spermatogoniei în jurul centrozomului; ~tecă (v. -tecă), s. f., idiozom*; ~zom (v. -zom), s. m., corpuscul înconjurat de o zonă protoplasmatică, situat în centrul celulei și care servește la reproducerea indirectă a acesteia; sin. citocentru.
5. [DE] CENTROMER (< fr.) s. m. (GENET.) Porțiune a cromozomului prin care acesta se prinde de fusul nuclear de diviziune în timpul mitozei sau meiozei. Poate fi punctiform și localizat într-o strangulare inelară a cromozomului sau difuz, ca la majoritatea plantelor și insectelor. Poziția lui permite diferențierea tipurilor de cromozomi. Sin. cinetocor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL