1. [DEX '09] CELUITOR, -OARE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.
2. [MDA2] celuitor, ~oare [At: PSALT. SCH. 22/30 / P: ~lu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: celui + -tor] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) care înșeală Si: înceluitor (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care decepționează Si: înceluitor (3-4).
3. [CADE] ❍ CELUITOR(IU), CELUITOARE adj. și sm. f. Tr.-Carp. Înșelător [celui].
4. [DLRM] CELUITOR, -OARE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. – Din celui + suf. -(i)tor.
5. [DOOM 3] celuitor (reg.) (desp. -lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoare
6. [DOOM 2] celuitor (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoare
7. [DLRLV] CELUITOR,-TOARE adj. și s.m. și f. (Ban.) Înșelător. Cseluitor, -ĕ. Deceptor, -trix. AC, 332. Etimologie: celui + suf. -tor. Vezi și celșag, celui, celuitură, încelui, înceluitor. Cf. a l n i c, a m ă g e l n i c, amăgeu, balamut, celarnic, hamiș, h î t r u (2), înceluitor, marghi ol, măiestreț, opăcitor, ș u g u b ă ț (2), șuvealnic, telpiz.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL