1. [DEX '09] CEAMBUR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.
2. [MDA2] ceambur sn [At: LET. I, 16/16 / V: ~abil, ~abul, ~abun, ~abur, ~ul, ~a, geabul, gea~ie / Pl: ~uri / E: tc çapul] 1 Detașament de trupe trimis în țară străină ca năvălitori. 2 (Spc) Detașament de tătari. 3 Expediție neașteptată, de pradă Cf podgheaz. 4 (Îe) A bate ~ul (sau ~a), ori a umbla ~a (sau ~ul), ori a umbla în geamburii A hoinări. 5 (Îae) A nu face nimic, pierzându-și vremea. 6 A nu se astâmpăra.
3. [DLRM] CEAMBUR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. – Ucr. čambul.
4. [Șăineanu, ed. VI] ceambur n. 1. odinioară, năvala neașteptată a hordelor tătare pe pământul Moldovei (și jaful făcut cu acea ocaziune); 2. azi, Mold. (în munții Sucevii) a bate ceamburu, a umbla după ștrengării și petreceri. [Tătar ČAPUL, incursiune (pol. rut. ČAMBUL); pentru sensul figurat modern ecoul slăbit al cumplitelor prădăciuni de odinioară, cf. podgheaz].
5. [Scriban] ceambúr n., pl. urĭ (rut. čámbuŭ, pol. czambul, d. tăt. geagataic čapaúl, incursiune). Vechĭ. Năvală de Tătarĭ călărĭ. Azĭ. Mold. Fig. A bate ceamburu (pe la mahala), a umbla după amorurĭ (pe la mahala). V. razie.
6. [MDA2] ceabil sn vz ceambur
7. [MDA2] ceabul sn vz ceambur
8. [MDA2] ceabun sn vz ceambur
9. [MDA2] ceabur1 sn vz ceambur
10. [MDA2] ceambul sn vz ceambur
11. [MDA2] ceambura sf vz ceambur
12. [MDA2] geamburii[1] smp vz ceambur
13. [CADE] † CEAMBUL (pl. -uluri), CEAMBUR (pl. -ururi) sn. Năvală (în spec. de Tătari) cu scopul de a prăda: năvălirile ceambururilor tătărești din Buceac (GRIG.) [rut. pol. čambul].
14. [DOOM 3] ceambur (înv., reg.) s. n., pl. ceambururi
15. [DOOM 2] ceambur (înv., pop.) s. n., pl. ceambururi
16. [DER] ceambur (ceambururi), s. n. – Expediție în scop de jaf într-o țară dușmană, incursiune, năvală. Cuvînt oriental, cf. tc. çapul „incursiune” (Șeineanu, II, 121; DAR); lipsește însă etimonul direct numai dacă nu este rut. çambul, pol. czambul. Sec. XVII, înv.
17. [DLRLV] CEAMBUR s. n. (Mold.) Incursiune; hoardă (tătărească). Au slobozit călărimea ceambur și au prădat orașele săcuilor. URECHE. Tătarii Crimului ... de la amîndoi lua daruri să nu le strice țările cu ciambalurile lor. NCL I, 43; cf. M. COSTIN; PSEUDO-COSTIN, 13v; CANTEMIR, HR.; NECULCE; PSEUDO-AMIRAS; PSEUDO-MUSTE. Variante: ceabil, ceabul (CANTEMIR. HR.), ceambul (M. COSTIN; NCL I, 43). Etimologie: ucr. čambul. Cf. pol. czambul. Cf. p o g h i a z.
18. [DLRLV] CEABIL s. n. v. ceambur.
19. [DLRLV] CEABUL s. n. v. ceambur.
20. [DLRLV] CEAMBUL s. n. v. ceambur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL