1. [DEX '09] CEATLĂU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlău s. n.] – Din magh. csatló.
2. [MDA2] ceatlău sn [At: LET. I, 28/26 / V: ~acl~, ~adl~, ~agl~, ~arl~, cegl~, cerl~, cesl~, cet~, ciorlan, ciori~ / Pl: ~laie, ~leie și ~lăe / E: mg csatló] (Reg) 1 Obiect cu care se cetluiește ceva. 2-3 Par sau bucată de lemn tare cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge cât mai mult Cf bredel, renghe, sânzău. 4 Apărătoare cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala Si: gânj. 5 (Înv; Mol) Instrument de tortură, probabil colac de fier înroșit, care se punea în jurul capului cuiva. 6 (Asr) Șervet strâns în jurul frunții contra durerii de cap. 7 (Psr) Băț scurt trecut pe sub nodul străcătoarei care se învârtește pentru a se scurge jintuitul din caș. 8-9 Lemn care prinde loitrele carului în partea anterioară, sus (și corespondentul său din partea posterioară). 10-11 Prăjină de lemn sau drug de fier adăugat la o căruță (prins sau legat de crucea sau de inima căruței) spre a înhăma un al treilea cal Si: praștie, lăgău. 12 (Pgn; Mol; Buc) Bâtă.
3. [CADE] ‡ CEATLĂU2 sm. 🐦 = ZĂGAN: Rîmlenilor le place a se rade și în chipul ~lui acoper căruntețele sale (M.-COST.) [comp. CEAHLĂU].
4. [CADE] CEATLĂU1, CETLĂU (pl. -lae, -lăe) sn. 1 Băț, bucată de lemn peste care se pune o sfoară sau o frînghie care apoi se răsucește spre a struni, a strînge sau a stoarce ceva (🖼 1033) ¶ 2 Prăjină de care se leagă un al doilea cal (la un car): Miu s’a aruncat pe calul din cetlău (DLVR.) ¶ 3 Funie cu care se strunește proțapul de sanie [ung. csatló].
5. [DLRLC] CEATLĂU, ceatlaie, s. n. (Regional) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fîn, de lemne etc.) spre a o strînge. ♦ Prăjină de lemn sau drug de fier adăugat la inima căruței pentru a înhăma un al doilea sau al treilea cal. (Atestat în forma cetlău) Miu s-a aruncat pe șalele calului din cetlău. DELAVRANCEA, S. 203. ♦ Băț gros; bîtă, ciomag. – Variantă: cetlău s. n.
6. [DLRM] CEATLĂU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fîn, de lemne etc.) spre a o strînge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bîtă, ciomag. [Var.: cetlău s. n.] – Magh. csatló.
7. [Șăineanu, ed. VI] ceatlău (cetlău) n. Mold. 1. par mic cu care se strânge fânul, lemnele în car, etc.; 2. prăjină de care se leagă un al doilea cal: cal de ceatlău; 3. funia de legat proțapul cu sania. [Ung. CSATLÓ].
8. [Scriban] ceatlăŭ și (Ret.) ceaclăŭ n., pl. ăĭe (ung. csatló, ĭavașa, adică „înfrînătoare, frînă”, de unde și sîrb. čatlov). Prăjina care se leagă pe supt căruță ca să se poată înhăma încă un cal pe lîngă ceĭ-lalțĭ doĭ: un cal înhămat în ceatlăŭ, cal în ceatlăŭ (V. pohod, praștie). Cĭomag gros. Lovitură de cĭomag gros. – În Ial. cearlăŭ.
9. [DEX '09] CETLĂU s. n. v. ceatlău.
10. [MDA2] ceaclău sn vz ceatlău
11. [MDA2] ceadlău sn vz ceatlău
12. [MDA2] ceaglău sn vz ceatlău
13. [MDA2] cearlău sn vz ceatlău
14. [MDA2] ceglău sn vz ceatlău
15. [MDA2] cerlău sn vz ceatlău
16. [MDA2] ceslău sn vz ceatlău
17. [MDA2] cetlău sn vz ceatlău
18. [MDA2] ciorlan2 sn vz ceatlău
19. [MDA2] ciorlău sn vz ceatlău
20. [CADE] CETLĂU 👉 CEATLĂU.
21. [Șăineanu, ed. VI] cetlău n. V. ceatlău.
22. [Scriban] ceaclăŭ, V. ceatlăŭ.
23. [Scriban] cearlăŭ, V. ceatlăŭ.
24. [DOOM 3] !ceatlău (reg.) (desp. cea-tlău) s. n., art. ceatlăul; pl. ceatlaie
25. [DOOM 2] ceatlău (reg.) (cea-tlău) s. n., art. ceatlăul; pl. ceatlaie/ceatlăie
26. [MDO] ceatlău, pl. ceatlăie
27. [DER] ceatlău (-uri), s. n. – 1. Băț cu care se fixează legăturile. – 2. Cric de mașină. – 3. Prăjină legată la greabănul cailor, pentru a permite atelajului a trei cai. – 4. Cerc, instrument de tortură. – 5. Bîtă, ciomag. – Var. cetlău. Mag. csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu, Elementele ungurești, 148; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. čatlov. – Der. cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a omorî prin gîtuire; a tortura; a bate, a ciomăgi), din mag. csatolni.
28. [DAR] ceatlău, ceatlaie, s.n. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala. 6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea. 8. băț gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL