1. [Șăineanu, ed. VI] cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș.
2. [CADE] CAȚĂ1 (pl. -ți) sf. 🐑 Băț lung cu un cîrlig la capăt, cu care ciobanul prinde oile de picior (🖼 988): Mă băgai la ciobani slugă, îmi deteră ~, glugă (ALECS.-P.); (P): a umbla cu cața, a căuta să înșele ¶ 2 Ⓕ adv. A sta ~,a nu se urni din loc, a sta ca înfipt într’un loc; a se pune ~ pe capul cuiva, a se ținea scaiu de cineva, stăruind din răsputeri [acăța].
3. [CADE] CAȚĂ2 (pl. -țe) sf. F 1 Gură rea, supărătoare, cicălitoare: nu-ți mai tace cața ¶ 2 Persoană rea și cicălitoare, căreia nu-i mai tace gura ¶ 3 ⊕ Procuror [cața!].
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL