1. [MDA2] căsătorire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: căsători] Căsătorie (1).
2. [DEX '09] CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).
3. [MDA2] căsători vtr [At: PRAV. 859 / Pzi: ~resc / E: căsător] 1-2 A (se) uni prin căsătorie (1) (cu cineva).
4. [CADE] CĂSĂTORI (-oresc) I. vb. tr. A uni prin căsătorie, a însura, a mărita. II. vb. refl. A lua de bărbat sau de nevastă, a se însura, a se mărita [căsătorĭu].
5. [DLRLC] CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. A se uni prin căsătorie; (despre femei) a se mărita, (despre bărbați) a se însura. Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349. ♦ Tranz. (Rar) A uni, prin căsătorie; a fi de acord cu căsătoria fiicei sale (sau a fiului său). Am fete de căsătorit. ALECSANDRI, T. I 135.
6. [DLRM] CĂSĂTORI, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).
7. [Șăineanu, ed. VI] căsători v. 1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie: 2. fig. a asocia, a uni; 3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom. căsătoriu, casnic, soț].
8. [Scriban] căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.
9. [DOOM 3] +căsători2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă căsătoresc, 3 sg. se căsătorește, imperf. 1 sg. mă căsătoream; conj. prez. 1 sg. să mă căsătoresc, 3 să se căsătorească; imper. 2 sg. afirm. căsătorește-te; ger. căsătorindu-mă
10. [DOOM 3] căsători1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, 3 sg. căsătorește, imperf. 1 căsătoream; conj. prez. 1 sg. să căsătoresc, 3 să căsătorească
11. [DOOM 2] căsători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătoresc, imperf. 3 sg. căsătorea; conj. prez. 3 să căsătorească
12. [Argou] A SE CĂSĂTORI a se arăci, a se hămui, a-și pune pirostriile.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL