1. [DEX '09] CĂRUNȚI, cărunțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A încărunți. [Var.: cărunta vb. I] – Din cărunt.
2. [MDA2] cărunți v [At: DA / Pzi: ~țesc / E: cărunt] (Înv) A încărunți.
3. [CADE] CĂRUNȚI, ÎNCĂRUNȚI (-țesc) l. vb. tr. A face cărunt, a albi (părul): aburi groși ce-i cărunțesc părul și genele DLVR.. II. vb. intr. A deveni cărunt, a i se albi părul; a îmbătrîni: părul ei începuse a cărunți ODOB.; s’au strecurat mulți ani de atunci..., încît am avut timpul să încărunțesc GN.; Ⓕ: cerul încărunți de nouri EMIN..
4. [DLRLC] CĂRUNȚI vb. IV v. încărunți.
5. [DLRM] CĂRUNȚI vb. IV. v. încărunți.
6. [Șăineanu, ed. VI] cărunțì v. a (se) face cărunt, a începe părul s’albească.
7. [DEX '09] CĂRUNT, -Ă, cărunți, -te, adj. (Despre păr, barbă, mustață) Care a început să albească; alb, albit. ♦ (Despre oameni) Care are fire de păr alb. – Lat. canutus.
8. [DEX '09] CĂRUNTA vb. I v. cărunți.
9. [DEX '09] ÎNCĂRUNȚI, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.
10. [MDA2] cănunt a vz cărunt
11. [MDA2] cărunt, ~ă [At: VARLAAM, C. 86 / V: (reg) cănunt / Pl: ~nți, ~e / E: ml canutus] 1 a (D. păr, barbă, mustață) Care a început să albească Si: alb, albit. 2 a (D. oameni) Care are fire de păr alb. 3 a (Înv; poetic) Bătrân. 4 a (Înv; poetic) Vechi. 5 sm Rasă de câine (cu părul cenușiu).
12. [MDA2] cărunta vi [At: DA / Pzi: ~tez / E: cărunți css] (Înv) A încărunți.
13. [MDA2] cărunti vi vz cărunți
14. [MDA2] încărunți vi [At: GORJAN, H. IV, 121 / Pzi: ~țesc / E: în- + cărunt] 1 (D. păr) A deveni cărunt. 2 (D. persoane) A începe să albească la păr. 3 (Pex; d. persoane) A îmbătrâni.
15. [CADE] CĂRUNT adj. 1 Cu părul pe jumătate alb de bătrînețe ¶ 2 Ⓕ Străvechiu, bătrîn: Șapte codri mari cărunți ALECS.; s’au cam mai dus cu dînsa prin munți cărunți în pustie SB. [lat. canutus].
16. [CADE] ÎNCĂRUNȚI 👉 CĂRUNȚI.
17. [DLRLC] CĂRUNT, -Ă, cărunți, -te, adj. (Despre păr, barbă, mustăți) Care a început să albească din cauza bătrîneții, jumătate alb, albit. Și-a mîngîiat mustățile lungi, cărunte, și a rîs. SADOVEANU, M. C. 55. Lupu Chirițoiu, cel mai bătrîn dintre toți, cu pletele crescute pînă pe umeri și cărunte ca un fuior de cînepă melițată. REBREANU, R. I 131. Clipind din genele cărunte, începe-a povesti moșneagul. GOGA, P. 24. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. ◊ (Despre persoane) Care are fire albe în păr, în barbă sau în mustăți. Cărunt eu?... Știi că te găsesc nostim? ALECSANDRI, T. I 398. ◊ Fig. (Despre munți, stînci) Cenușiu. Visînd cu doina tristă a voinicului de munte, Visul apelor adînce și a stîncelor cărunte. EMINESCU, O. I 35. Iată zîna munților, Munților cărunților. ALECSANDRI, P. I 95.
18. [DLRLC] CĂRUNTA vb. I v. încărunți.
19. [DLRLC] ÎNCĂRUNȚI, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A deveni cărunt, a începe sa albească; (despre persoane) a începe să albească la păr, p. ext. a îmbătrîni. Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. ◊ (Poetic) Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. ◊ Tranz. Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. – Variante: (învechit) cărunta, căruntez (NEGRUZZI, S. III 271), vb. I, cărunți (SAHIA, N. 59, ALECSANDRI, T. 1484, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323) vb. IV.
20. [DLRM] CĂRUNT, -Ă, cărunți, -te adj. (Despre păr, barbă, mustață) Care a început să albească, albit. ♦ (Despre oameni) Care are (fire de) păr alb. – Lat. canutus.
21. [DLRM] CĂRUNȚA vb. I. v. încărunți.
22. [Șăineanu, ed. VI] cărunt a. 1. de o coloare între alb și negru; 2. cu totul alb de bătrânețe: cap cărunt; 3. acoperit de zăpadă: visul apelor adânce și a stâncilor cărunte EM. [Lat. *CANUTUS, din CANUS, cărunt].
23. [Scriban] cărúnt, -ă adj. (lat. canútus, ca mărunt d. minutus; it. canuto, fr. chenu). Cam albit, pe jumătate alb de bătrîneță: om, păr cărunt. Fig. Acoperit de zăpadă: munțĭ cărunțĭ.
24. [Scriban] cărunțésc și încărunțésc v. intr. Devin cărunt. V. tr. Fac cărunt: m’aŭ încărunțit suferințele.
25. [Scriban] încărunțésc, V. cărunțesc.
26. [DOOM 3] cărunt adj. m., pl. cărunți; f. căruntă, pl. cărunte
27. [DOOM 3] încărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, 3 sg. încărunțește, imperf. 1 încărunțeam; conj. prez. 1 sg. să încărunțesc, 3 să încărunțească
28. [DOOM 2] cărunt adj. m., pl. cărunți; f. căruntă, pl. cărunte
29. [DOOM 2] încărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, imperf. 3 sg. încărunțea; conj. prez. 3 să încărunțească
30. [DMLR] cărunța (= cărunți) vb., ind. prez. pers. 1 sg. cărunțez
31. [DER] cărunt (căruntă), adj. – Cu părul alb. – Mr. cănut. Lat. canūtus (Cipariu, Gram., 91; Pușcariu 301; Candrea-Dens., 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto, fr. chenu, prov., cat. canut, sp. canudo. Este cuvînt general cunoscut (ALR, 65). Der. cărunțiu, adj. (cărunt); căruntețe, s. f. (cărunțeală; bătrînețe; albeață); cărunțeală, căruntate, s. f. (rar, faptul de a fi cărunt); încărunți, vb. (a albi; a îmbătrîni). Din rom., ngr. ϰανούτον (Meyer, Neugr. St., II, 75).
32. [Onomastic] CĂRUNT subst. 1. – V. (Sur XX); -ul, cca 1500 munt. (Acte Sc); 2. Cărunții fam., moșneni, 1797 (Vieri 70); – sau Cărunteștii s. disp. (Acte Sc.), după moșul Căruntul.
33. [DRAM 2021] cărunți, cărunțesc, v.i. (înv.; pop.) A încărunți; a albi. – Din cărunt (DEX).
34. [DRAM 2015] cărunți, cărunțesc, vb. intranz. – (înv.; pop.) A încărunți (ALRRM, 1969: 18); a albi. – Din cărunt (< lat. canutus, din canus „cărunt, alb”) (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL