1. [Șăineanu, ed. VI] cârceiu n. 1. ramură cu frunze de agățat plante; 2. pl. mișcare convulzivă care face a se contracta membrele; 3. amnar la răsboiul de țesut. [Dintr’un primitiv cârciu = serb. KRČ, convulziune (v. cârci)].
2. [CADE] CÎRCEIU 👉 CÎRCEL.
3. [CADE] CÎRCEL (pl. -cei), CÎRCEIU sm. 🌿 Firicel verde răsucit în spirală ce crește pe tulpina unor plante (vița de vie, mazărea, măzărichea, mutătoarea, etc.) și cu ajutorul căruia se acață de alte plante, de araci, etc. (🖼 1261) ¶ 2 CÎRCEL Oaș. Veriguță la urechi, cercel ¶ 3 ❍ 🩺 Contractare involuntară și dureroasă a mușchilor, crampă: sgîrcit de cîrceii de prin toate încheieturile, se ghemui sub plapomă (VLAH.); ~ la stomac, durere în stomac care face pe om să se sgîrcească, să se încovrige: apucîndu-l cîrcei la stomac, crezu că s’a apropiat ceasul morții (BAS.); adverbial: a și dat holera peste mine și m’a frămîntat și m’a sgîrcit cîrcel (CRG.) ¶ 4 🐙 Mic animal din genul Arahnidelor, care trăește în genere ca parasit înfipt în pielea cîinilor, oilor, boilor, etc. sugîndule sîngele (Ixodes ricinus) (🖼 1260) [comp. srb. krč < vsl. kŭrčiti].
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL