1. [MDA2] caraul sm vz caraulă
2. [CADE] †CARAUL sbst. 1 🎖️ ‡ Escortă (de soldați) ¶ 2 Mold. familiar Colț (unde se trimit copiii, ca pedeapsă): să te duci de grabă la ~, și să nu crîcnești ALECS. [tc. karavul].
3. [DLRLC] CARAUL s. m. v. caraulă.
4. [Scriban] caraúl n., pl. urĭ și e (turc. karaul, karavul, karaghol, karakol; sîrb. karáula, rus. karaúl). Vechĭ. Patrulă. Mold. Colț unde se țineaŭ copiiĭ pedepsițĭ.
5. [DEX '09] CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
6. [MDA2] caraol sm vz caraulă
7. [MDA2] caraulă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 321/23 / V: ~ul, ~aol sm / Pl: ~le / E: bg караул, ngr ϰαραυλι] 1 Soldat de gardă Si: gardă, patrulă, pichet, santinelă. 2-3 Corp de gardă sau locul unde se află caraula (1). 4 (Îe) A face ~ul A aștepta (nerăbdător) pe cineva. 5 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ul A pedepsi (pe cineva) punându-l la colț. 6 Om care face de pază Si: gardian, paznic, (reg) caraulaș. 7 (Înv) Garda care se făcea la primărie.
8. [CADE] CARAULĂ (pl. -le) sf. 1 🎖️ Streajă, sentinelă, soldat pus de pază; corp de gardă: aci era o ... baratcă de scînduri, unde sta noaptea caraula D. -ZAMF. ¶ 2 Streajă de noapte prin sate, oameni puși de pază [tc. karavul].
9. [DLRLC] CARAULĂ, caraule, s. f. (Azi rar) 1. Pază, gardă, strajă. S-a legat că face de caraulă. GALACTION, O. I 269. Se duse la primărie și-i dete vătășelului porunca să meargă cu doi oameni de caraulă, ca să-l ieie pe Duțu. SLAVICI, O. I 375. 2. Om care face de pază, santinelă. Caraulele au băgat de seamă că a crescut și mai mult gîrla. STANCU, D. 113. De la odăi ieșeau slujitori, umblînd pe cărări știute, în toate cotloanele așezării, luînd caraulele vechi și așezînd altele proaspete. SADOVEANU, F. J. 1770. Sub pridvorul din față, niște corni bătrîni stau ca niște neclintite caraule. MACEDONSKI, O. III 109. – Variantă: caraul, carauli (ALECSANDRI, T. 417), s. m.
10. [DLRM] CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă. – Tc. karaul.
11. [Șăineanu, ed. VI] caraulă f. 1. sentinelă, strajă sau. corp de gardă: soldații erau de caraulă; 2. Mold. (caraul) starea în colțul camerei (pedeapsa copiilor neascultători): să te duci de grabă la caraul și să nu crâcnești AL. [Turc. KARAVUL].
12. [Scriban] caraúlă f., pl. e (d. caraul). Pop. Gardă: a fi de caraulă. Santinelă: vine caraula. – Și caraolă (Mold. nord). V. culuc.
13. [DOOM 3] caraulă s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule
14. [DOOM 2] caraulă s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule
15. [MDO] caraulă
16. [IVO-III] caraulă, -lei gen. a., -le pl. (o caraulă).
17. [DER] caraul (-li), s. m. – 1. Santinelă, gardă. – 2. Paznic de noapte. – 3. (Înv.) Pedeapsă școlară care consta în a obliga un elev să stea în picioare, într-un colț al clasei. – Var. caraulă, s. f. Mr. cărăule, megl. cărăul. Tc. karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); cf. ngr. ϰαραούλι, alb. karaujl, bg. karaul, sb. karaula.
18. [Argou] caraulă, caraule s. f. (intl.) hoț care, în timpul unei spargeri, stă la pândă pentru a anunța apariția inopinată a polițiștilor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL