1. [DLRLC] CARACTERISTICĂ, caracteristici, s. f. 1. Caracter predominant propriu unui lucru, unei persoane, unui fenomen; (uneori) însușire tipică, care diferențiază un lucru de altul, prin care se recunoaște un lucru dintre altele. Neîntrerupta îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai este o caracteristică a economiei socialiste planificate. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2145. Impiegatul îl observă [pașaportul], uitîndu-se cînd la mine cînd la caracteristicile însemnate într-unul. GHICA, S. 244. 2. Partea întreagă a unui logaritm.
2. [DLRM] CARACTERISTICĂ, caracteristici, s. f. 1. Caracter predominant, propriu unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. (și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul). 2. Partea întreagă a unui logaritm. 3. Curbă care reprezintă modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Fr. caractéristique.
3. [DN] CARACTERISTICĂ s.f. 1. Caracter predominant propriu unei ființe, unui lucru, unui proces etc.; însușire tipică. 2. Partea întreagă a unui logaritm. 3. Curbă reprezentînd modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. ♦ Mărime sau element care determină dintr-un anumit punct de vedere modul de funcționare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) Caracteristică statistică = trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caractéristique].
4. [Șăineanu, ed. VI] caracteristică f. semn distinctiv: prepozițiunea a e românește caracteristica infinitivului.
5. [DEX '09] CARACTERISTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique.
6. [MDA2] caracteristic, ~ă [At: NEGRUZZI, S.I, 237 / Pl: ~ici, ~ice / E: caractéristique] 1-3 a (Construit adesea cu dativul sau cu prepoziția „pentru”) Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 4-6 sf Însușire specifică dominantă, proprie unei ființe, unui lucru sau unui fenomen, care le diferențiază de altele. 7 sf (Mat) Partea întreagă a unui logaritm. 8-9 sf Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 10-11 sf Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv, în funcție de o anumită variabilă.
7. [CADE] *CARACTERISTIC I. adv. Care caracterizează: semn ~. II. CARACTERISTICĂ (pl .-ce) sf. 1 Trăsătură particulară, semn distinctiv ¶ 2 ➕ Partea întreagă a unui logaritm [fr.].
8. [DLRLC] CARACTERISTIC, -Ă, caracteristici, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «pentru») Care constituie caracterul distinctiv al unui lucru sau al unei ființe, care caracterizează un lucru sau o ființă. În imaginea artistică... tot ce nu e tipic este înlăturat și în schimb se accentuează tot ceea ce este caracteristic. V. ROM. decembrie 1950, 187. Melancolia în vîrstă lui e semnul caracteristic al orfanilor. EMINESCU, N. 35. Fiecare generație produce naturi felurite de oameni, tipuri caracteristice de un mare interes pentru studiul social și istoric al fiecărei epoci. ALECSANDRI, S. 25.
9. [DLRM] CARACTERISTIC, -Ă, caracteristici, -e, adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – Fr. caractéristique.
10. [DN] CARACTERISTIC, -Ă adj. Care caracterizează ceva sau pe cineva, constituindu-i trăsătura distinctivă. [Cf. fr. caractéristique].
11. [MDN '00] CARACTERISTIC, -Ă I. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. însușire tipică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, fenomen etc. 2. partea întreagă a unui logaritm. 3. curbă reprezentând variația unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcție de un anumit parametru. ◊ mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcționare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caractéristique)
12. [Șăineanu, ed. VI] caracteristic a. ce caracterizează: literă caracteristică.
13. [Scriban] *característic, -ă adj. (vgr. harakteristikós). Care caracterizează, care distinge: semn caracteristic. S. f., pl. ĭ și e. Semn distinctiv: i e caracteristica pluraluluĭ masculin. Mat. Acea parte a logaritmuluĭ care arată unitățĭ întregĭ.
14. [DOOM 3] caracteristică s. f., g.-d. art. caracteristicii; pl. caracteristici
15. [DOOM 2] caracteristică s. f., g.-d. art. caracteristicii; pl. caracteristici
16. [MDO] caracteristică (subst.), pl. caracteristici
17. [DOOM 3] caracteristic adj. m., pl. caracteristici; f. caracteristică, pl. caracteristice
18. [DOOM 2] caracteristic adj. m., pl. caracteristici; f. caracteristică, pl. caracteristice
19. [MDO] caracteristic (adj.), f. caracteristică, pl. m. caracteristici, f. caracteristice
20. [GTA] CARACTERISTICĂ TACTICĂ DE ZBOR performanță de zbor a unei aeronave care definește posibilitățile de îndeplinire a misiunilor de zbor sau de luptă (viteză, încărcătură de luptă, rază tactică de acțiune, autonomie de zbor, rază de viraj etc.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL