1. [DEX '09] CAPRIȚ s. n. v. capriciu.
2. [MDA2] capriț sn vz capriciu
3. [CADE] *CAPRIȚ... 👉 CAPRICIU ...
4. [DN] CAPRIȚ s.n. v. capriciu.
5. [Scriban] *capriț-, V. caprici-.
6. [DEX '09] CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.
7. [MDA2] capriciu sn [At: ALECSANDRI, T. 543 / V: (înv) ~ris, ~riț, ~riță sf, ~rițiu, ~riție sf / Pl: ~ii / E: fr caprice, it capriccio] 1 Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare Si: (pfm) chef, fantezie, arțag, toană, hachiță, băzdâc, (reg) farafastâc, părțag. 2-4 Gust ciudat, neașteptat, schimbător. 5 Dragoste subită și trecătoare. 6 (Muz) Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta Cf fantezie.
8. [MDA2] capris sn vz capriciu
9. [MDA2] capriță sf vz capriciu
10. [MDA2] capriție sf vz capriciu
11. [MDA2] caprițiu sn vz capriciu
12. [CADE] *CAPRICIU (pl. -icii), *CAPRIȚIU (pl. -ții). *CAPRIȚ (pl. -țuri) sn. 1 Dorință extravagantă, încăpățînată, care-i abate cuiva, hotărîre pe care o ia cineva pe neașteptate și fără motiv, toană: se deprinsese a-l crede obligat să-i facă toate caprițiile VLAH.; îi împlinea cele mai mici caprițuri de copilă NEGR.¶ 2 Bun plac, voie arbitrară, mendre [fr.].
13. [DEX '98] CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.
14. [DLRLC] CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust ciudat, neașteptat, schimbător; toană. V. chef, fantezie. Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALECSANDRI, T. 409. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă fixă, care are un caracter ritmic pronunțat și, în general, un tempo viu. – Pl. si: (învechit) capriciuri (GHEREA, ST. CR. I 353). – Variantă: (învechit) capriț (NEGRUZZI, S. I 25) s. n.
15. [DLRM] CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust schimbător, neașteptat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter ritmic pronunțat (și cu un tempo viu). [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Fr. caprice (it. capriccio).
16. [DN] CAPRICIU s.n. 1. Dorință trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală, ritmică și cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriț, caprițiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].
17. [DN] CAPRIȚIU s.n. v. capriciu.
18. [MDN '00] CAPRICIU s. n. 1. dorință trecătoare, extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcție liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)
19. [Scriban] capríciŭ n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauză că capra are mers neregular). Bizarerie, gust curios, dorință stranie. – Rar -íțiŭ.
20. [DMLR] capriț (= capriciu) s. n., pl. capriții
21. [DOOM 3] capriciu (desp. ca-pri-) s. n., art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (desp. -ci-i-)
22. [DOOM 2] capriciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capriciul; pl. capricii, art. capriciile (-ci-i-)
23. [MDO] capriciu
24. [IVO-III] capriciu, -cii.
25. [DER] capriciu (capricii), s. n. – Dorință trecătoare, toană. – Mr. căpriciu. It. capriccio, de unde și ngr. ϰαπρίτιο (› mr.). – Der. capricios, adj.
26. [DTM] capriciu (< it. capriccio din capra „capră”), piesă ale cărei formă, scriitură și, eventual, conținut sunt dictate de libera fantezie a compozitorului și nu de reguli. În sec. 16, termenul se aplica uneori madrigalelor* se prezentau particularități insolite în structura metro-ritmică sau în text (umoristic, satiric). În sec. 17-18, servea drept titlu variațiunilor (3) pe teme* de largă circulație sau fugilor* libere pentru clavecin* (Frescobaldi, Froberger, d’Anglebert) și chiar pieselor cu caracter programatic (Bach, C. despre plecarea fratelui iubit). Adesea, c. se apropie ca stil de canzona*. În literatura pentru vl., c. tinde să devină o piesă de virtuozitate și chiar un studiu* (Locatelli), trăsătură ce va fi continuată mai târziu de Paganini, Rode, Kreutzer. În schimb, în muzica pentru pian a compozitorilor clasici și romantici ca Mozart, Brahms, Reger, c. are mai ales accepțiunea inițială, de piesă în formă liberă. Se reia și ideea prelucrării* (pentru pian și orch.) a unor teme cunoscute (ca ale lui Gluck de către Saint-Saëns) sau a unor melodii pop. (Glinka, Rimski-Korsakov, Ceaikovski, Rahmaninov). Echiv. fr. caprice.
27. [Argou] CAPRICII farafastâcuri, fartiții, fasoane, fițe, gărgăuni, mofturi, nazuri.
28. [DAS] CAPRICIU. Subst. Capriciu, ciudățenie, toană, bîzdîc (fam.), chef, moft, nacafa (înv. și reg.), trăsnaie, trăsneală, aiureală (fam.); afectare, fandoseală (fam.), fandosire (fam.), sclifoseală (fam.), fasoleală (fam.), fasolire (fam.), izmeneală (fam.). Extravaganță, excentricitate, bizarerie (livr.), exhibiționism, exhibiție. Răsfăț, răsfățare, răsfățătură (rar), alintare, răzgîiere, răzgîială. Mofturi (fam.), fandoseli (fam.), fasoane (fig., fam.), nazuri (pop. și fam.), fițe (fam.), capricii, ifose (fam.), marafeturi (pop. și fam.), mendre (fam.), pandalii (fam.). Extravagant, sclifosit (fam.), izmenit (fam.). Adj. Capricios, nestatornic, inconsecvent, schimbător, ciudat, ciudos (înv.), cu capricii, cu ciudățenii, cu toane, cu fumuri; mofturos, moftologic (fam.), năzuros, afectat, fandosit (fam.), sclifosit (fam.), fasolit (fam.), izmenit (fam.). Extravagant, excentric, bizar (livr.), exhibiționist, trăsnit, zănatic, aiurit, fistichiu (fig.), curios, straniu, năstrușnic, fantezist. Răsfățat, alintat, răzgîiat. Vb. A fi capricios, a avea capricii, a avea hachițe, a avea (a-i umbla, a i se urca) gărgăuni la (în) cap, a avea fluturei, a avea (o) păsărică (păsărici) la cap (sub pălărie); a face mofturi, a face fasoane, a face nazuri; a se dezmierda, a se alinta, a se fandosi (fam.), a se răzgîia, a se sclifosi (fam.), a se izmeni (fam.), a se fasoli (fam.). A-i veni (cuiva) o toană (toane), a-l apuca pe cineva (a-i veni cuiva) hachițele, a-l apuca (pe cineva) pandaliile. A răsfăța, a alinta, a răzgîia, a face (cuiva) un hatîr, a lăsa (pe cineva) în doaga lui, a lăsa (pe cineva) în dodiile lui. A-și face cheful, a-și face mendrele, a-și satisface capriciile. V. afectare, ciudățenie, grandilocvență, îngîmfare, nebunie, ostentație, zăpăceală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL