1. [DEX '09] CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
2. [MDA2] căpătuit2, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: căpătui] (Îvp) 1-2 Care și-a creat (prin mijloace necinstite) un rost o situație, Si: (pop) așezat, cu stare.
3. [MDA2] căpătuit1 sn [At: ZANNE, P. II, 848 / Pl: ~uri / E: căpătui] (Îvp) 1-4 Căpătuială (1-4).
4. [DLRLC] CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ Căsătorit.
5. [DLRM] CĂPĂTUIT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
6. [DEX '09] CĂPĂTUI, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.
7. [MDA2] căpătui1 [At: LM / Pzi: ~iesc / E: căpătâi + -ui] 1-4 vtr A (-și) face un rost, o situație (materială). 5-6 vtr (Fam) A (se) căsători. 7-8 vtr (Rar) A (se) aproviziona. 9-10 vtr (Spc) A (se) îmbogăți. 11 vt (Rar) A oferi adăpost Si: a găzdui.
8. [CADE] CĂPĂTUI (-uesc) vb. tr. I. A asigura cuiva traiul, mijloacele de traiu, viitorul; a stabili, a da o slujbă, o pozițiune socială: dacă te vei lăsa de Floarea, am să te căpătuesc ... îți dau loc de casă și toate înlesnirile putincioase D. -ZAMF.; ~ o fată, a o da la casa ei, a o mărita: avea trei fete și pe cîte trele le-a căpătuit DLVR.. II. vb. refl. A-și asigura traiul; a se stabili, a găsi o slujbă, o pozițiune socială; a se procopsi, a se înavuți; a se căsători: tată-său îl trimitea într’una să caute a se ~ și el ISP. [capăt].
9. [DLRLC] CĂPĂTUI, căpătuiesc, vb. IV. Refl. (Astăzi mai ales peiorativ sau ironic) A-și face un rost, o situație; p. ext. a se căsători. Pe fiul cel mai mic însă nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. Tranz. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Să înzestreze și să căpătuiască pe orfani. ODOBESCU, S. II 42.
10. [DLRM] CĂPĂTUI, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.
11. [Șăineanu, ed. VI] căpătuì v. 1. a pune în funcțiune, a da mijloace de traiu; 2. a da la casa sa, a căsători: a căpătuit doi feciori și două fete; 3. a îngriji cu cele trebuincioase 4. a face stare, a se înavuți: s’a căpătuit. [Derivat din capăt].
12. [Scriban] căpătuĭésc v. tr. (d. căpătîĭ, capăt). Daŭ cuĭ-va o pozițiune (de ex., îl căsătoresc, îl pun în funcțiune, îl îmbogățesc). V. refl. Ajung într’o stare fericită. V. căpuĭesc.
13. [DOOM 3] căpătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiesc, 3 sg. căpătuiește, imperf. 1 căpătuiam; conj. prez. 1 sg. să căpătuiesc, 3 să căpătuiască
14. [DOOM 2] căpătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiesc, imperf. 3 sg. căpătuia; conj. prez. 3 să căpătuiască
15. [MDO] căpătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiesc, conj. căpătuiască)
16. [IVO-III] căpătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL