1. [DEX '09] CĂPĂTUIALĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.
2. [MDA2] căpătuială sf [At: DELAVRANCEA, S. 16 / Pl: ~ieli / E: căpătui + -eală] (Îvp) 1-2 Realizare a unui rost (sau a unei situații materiale) Si: căpătuire (1), căpătuit1. 3 (Pex) Îmbogățire. 4 (Dep) Parvenire. 5 (Ccr) Avere.
3. [DLRLC] CĂPĂTUIALĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peiorativ) Faptul de a se căpătui; îmbogățire (prin mijloace condamnabile); rost, stare, avere. Om cu căpătuială = om însurat, cu rostul lui. Ironim e neînsurat... Un vornic trebuie să fie om cu căpătuială. CAMILAR, T. 74.
4. [DLRM] CĂPĂTUIALĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peior.) Faptul de a (se) căpătui; îmbogățire, parvenire; (concr.) rost, stare, avere.
5. [Scriban] căpătuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se căpătui. Procopseală. Guvern de căpătuĭală, guvern care caută să-șĭ îmbogățească partizaniĭ orĭ-cum.
6. [Șăineanu, ed. VI] căpătueală f. 1. fapta de a (se) căpătui; 2. procopseală.
7. [DOOM 3] căpătuială s. f., g.-d. art. căpătuielii; pl. căpătuieli
8. [DOOM 2] căpătuială s. f., g.-d. art. căpătuielii; pl. căpătuieli
9. [MDO] căpătuială
10. [IVO-III] căpătuială, -ieli.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL