1. [DEX '09] CĂPĂȚÂNĂ, căpățâni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățână de zahăr. – Lat. pop. capitina.
2. [MDA2] căpățână sf [At: (a. 1749) GCR II, 44/16 / V: ~țină / Pl: ~ni, (reg) ~ne / E: ml *capitina] 1 (Pop) Craniu. 2-4 (Irn) Cap (1) omenesc mare (disproporționat sau prost). 5 Cap de animal adesea preparat ca mâncare Si: glavă, glăvătănă. 6 Parte bulbucată a unor plante, formată, de obicei, din tulpină sau din suprapunerea frunzelor Si: băciulie, bulb, căciulie, măciulie, tuberculă. 7 Parte de deasupra a scăunoaiei cu care se strâng doagele Si: (reg) broască, cap (135), (reg) ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 8 Butucul roții carului. 9 Val al morii. 10 (Înv; îs) ~ de zahăr Bucată mare de zahăr de formă conică Si: căpiță (3). 11 (Art) Constelația Perseu Si: (pop) barda, carul-dracului, toporul.
3. [MDA2] căpățină sf vz căpățână
4. [CADE] CĂPĂȚÎNĂ (pl. -ni) sf. 1 Cap de vită, de animal mai mare, despărțit de trup: ~ de cal; ~ de bou ¶ 2 Cap (de om mort) despuiat de piele și de păr, țeastă, craniu ¶ 3 Fig. familiar Cap mare și sec, cap fără creieri ¶ 4 Se aplică la fructul unora din plante care au rotunjimea sau sfericitatea unor căpățîni: ~ de varză; ~ de ceapă; ~ de usturoiu; ~ de mac 🖼 823); ¶ 5 ~ de zahăr, con mare de zahăr (🖼 824); ~ de cuiu, căpătîiul gros al cuiului; ~ de bold, gămălie ¶ 8 🔧 Buciumul sau butucul roții: roatele făcute din căpățîni, spițe și obezi R. -COD. ¶ 7 💫 CĂPĂȚÎNA, constelațiunea Perseu 👉 BARDĂ 2 [lat. *capĭtīna].
5. [CADE] ZAHĂR Mold. ZAHAR, Trans. Băn. ZĂHAR sbst. 1 Substanță tare, formată din mici cristale albe ca zăpada, cu gust dulce și plăcut; se extrage din trestia de zahăr, dar mai ales din sfecla albă: dulce ca ~ul; să nu mănânci zahar, că ți se fac dinții ca ciolanul din care-i făcut zaharul (GOR.); cînd ar fi numai un cerșetor, tot cu zahar l-ar hrăni (ZNN.); a îndulci cu ~; a pune ~ în cafea; ~ cristalizat, candel; ~ rafinat, zahăr alb și compact, obținut prin decolorarea zahărului brut; 👉 CĂPĂȚÎNĂ5, TOS; Fig.: om de ~, om foarte bun: era un om de zahăr (BAs.); șeful... (e un) bărbat de zahăr (car.) ¶ 2 🌿 TRESTIE-DE-ZAHĂR 👉 TRESTIE3; – ROD-DE-ZAHĂR = RODOZAHAR [ngr. ζάχαρι].
6. [DLRLC] CĂPĂȚINĂ s. f. v. căpățînă.
7. [DLRLC] CĂPĂȚÎNĂ, căpățîni, s. f. 1. Cap de animal mort. Fata, cum îl văzu că adormi bine, luă o căpățînă de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binișor pe dînsa... și... plecă la sănătoasa. ISPIRESCU, L. 324. După ce a ucis mistrețul, el îi înfige căpățîna în copaciul sacru care umbrește statua Dianei vînătorițe. ODOBESCU, S. III 75. ♦ Cap de animal bun pentru mîncare. A dejunat așa de ușor: trei ouă răscoapte, o căpățînă de miel cu borș, niște stufat, prune cu carne. CARAGIALE, O. II 169. ♦ Cap de om mort, desprins de trup; tigvă, hîrcă. Dete peste niște grămezi de căpățîni și oase de oameni. ISPIRESCU, L. 100. ♦ (Uneori ironic) Cap. O ființă din os sfînt poate pierde căpățînă prin sabia gîdei, dacă binevoiește a porunci împăratul. SADOVEANU, D. P. 29. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam ca Galilei că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I 140. În cap mîna că-i puneam, La pămînt îl aduceam, Căpățînă i-o tăiam. ALECSANDRI, P. P. 89. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină (v. bulb) sau din suprapunerea frunzelor. Căpățînă, de usturoi. Căpățînă de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Cei cu pricina de ieri o adus zece căpățîni de zahăr. ALECSANDRI, T. 194. – Variantă: căpățină (EMINESCU, N. 76, NEGRUZZI, S. I 156) s. f.
8. [DLRM] CĂPĂȚÎNĂ, căpățîni, s. f. 1. Cap de animal mort sau tăiat (în vederea consumului). 2. Cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpățînă de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpățînă de zahăr. – Lat. *capitina.
9. [Șăineanu, ed. VI] căpățână f. 1. cap mare de animal despărțit de corp; 2. cap de om mort despuiat de piele și păr, craniu; 3. fam. cap mare și sec; 4. fig. ce seamănă unei căpățâni: bulb (de ceapă, usturoiu sau varză), con (de zahăr), butuc (de roată). [Lat. *CAPITINA (din caput, capitis)].
10. [Scriban] căpățînă f., pl. ĭ (lat. capĭtina, d. caput, cap). Cap mare de animal saŭ (iron.) și de om: căpățînă de boŭ. Craniŭ. Ceĭa ce seamănă a căpățînă, ca: o varză, un bulb de ceapă saŭ usturoĭ́, un con de zahăr, un butuc de roată ș. a. Constelațiunea luĭ Perseŭ. V. țeastă.
11. [DOOM 3] căpățână s. f., g.-d. art. căpățânii; pl. căpățâni
12. [DOOM 2] căpățână s. f., g.-d. art. căpățânii; pl. căpățâni
13. [MDO] căpățînă
14. [IVO-III] căpățână, -ni.
15. [DER] căpățînă (căpățîni), s. f. – 1. Cap despărțit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligență. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpățînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpățînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Pușcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloștină. – Der. căpățînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpățînat, căpos); încăpățîna, vb. (a se îndîrji); descăpățîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) și posibil și alb.
16. [GER] zahăr Cu excepția DU, care pornește de la lat. saccharum, toate dicționarele noastre explică pe zahăr prin gr. ζάχαρι. Rămîne însă nelămurită varianta nordică zaha'r (Scriban adaugă că, rar, se zice în grecește și ζάχαρι. Nu și-a dat nimeni osteneala, să explice de ce în zahăr avem ă în loc de a, nici soarta lui i final din grecește. Pînă la un studiu complet al acestor două probleme, mi se pare normal să credem că zahăr vine din bulgărește, unde se cunoaște exact aceeași formă ca în romînește. Nu e de crezut că cuvîntul este foarte nou în limba noastră, adică din vremea cînd se împrumutau astfel de cuvinte în grecește, iar dacă ar fi așa, nu sar explica vocala ă. Pe de altă parte, zaha'r pare influențat într-un fel de rus. сахар sau ucr. сахар, deși nu concordă nici accentul, nici consoana inițială, Dar varianta za'căr ? Vezi și zaharniță.
17. [DE] CĂPĂȚÎNII, Munții ~, culme muntoasă în partea central-sudică a Carpaților Meridionali, cu orientare V-E și o lungime de 37 km, situată între Valea Motrului la N, Depr. Olteană la S, Valea Oltețului la V și Olt la E. Alt. max.: 2.130 m (vf. Nedeia). Constituită din șisturi cristaline și gnaise la N și calcare la S, care dau un relief specific de doline, lapiezuri, pereți abrupți, hornuri, chei (cheile Bistriței vîlcene de la Costești, Luncavățului ș.a.). Relieful dezvoltat pe șisturile cristaline se remarcă prin prezența celor trei supr. de nivelare carpatice (Borăscu: 1.800-2.000 m, Rîu șes: 1.300-1.700 m și Gornovița: 900-1.000 m alt.) acoperite cu păduri de molid.
18. [DRAM 2015] căpățână, căpățâni, s.f. – Cap, craniu. ♦ (top.) Căpățâna, locație cu virtuți magice în Săliștea de Sus: „Amu, bună-minte, dacă mi-i drag on fecior, mă duc la Căpățâna în pielea goală, ca în ceasul în care m-am născut, despletită și viu cu ie (cu mătrăguna, n.n.) în mână” (Bilțiu, 2001: 231). – Lat. pop. capitina < lat. caput „cap” (Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA). Cuv. rom. > bg. kăpăcin (Capidan, cf. DER), posibil și alb. kaptinë (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL