1. [DEX '09] CÂNTĂRIT2, -Ă, cântăriți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cumpănit, chibzuit, socotit. – V. cântări.
2. [DEX '09] CÂNTĂRIT1 s. n. Faptul de a cântări. – V. cântări.
3. [MDA2] cântărit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: cântări] 1 A cărui greutate a fost determinată cu ajutorul cântarului (2). 2 Apreciat. 3 Chibzuit. 4 Prețuit.
4. [MDA2] cântărit1 sn [At: DA / Pl: ? / E: cântări] 1-5 Cântărire (1-5).
5. [Șăineanu, ed. VI] cântărit n. lucrarea de a cântări și rezultatul ei: cântăritul mărfurilor.
6. [DEX '09] CÂNTĂRI, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar.
7. [MDA2] cântări [At: RĂȘCANU, L. 139/6 / Pzi: ~resc / E: cântar] 1 vt A determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului, balanței, basculei etc. 2 vt A aprecia. 3 vt A chibzui. 4 vi A avea o anumită greutate. 5 vi (Pan) A valora.
8. [CADE] CÎNTĂRI (-resc) I. vb. tr. 1 A trage la cîntar, a determina cu cîntarul greutatea unui lucru ¶ 2 Ⓕ A cumpăni: ~ o părere; a-și ~ vorbele, a vorbi cu băgare de seamă, gîndindu-se la urmări ¶ 3 Ⓕ A da cu măsură, cu economie: nu era om să-și cîntărească dărnicia în asemenea momente (GN.) ¶ 4 Ⓕ A prețui, a judeca valoarea unei persoane: a cîntărit și a observat pe toți oamenii de afaceri (VLAH.). II. vb. intr. A avea o greutate oarecare: lada cîntărește 20 de kgr. III. vb. refl. A-și lua la cîntar greutatea corpului: e obiceiu ca la sf. Gheorghe lumea să se cîntărească.
9. [CADE] CÎNTĂRIT sbst. Faptul de a (se) cîntări.
10. [DEX '98] CÂNTĂRI, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar.
11. [DLRLC] CÎNTĂRI, cîntăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cîntarului. Am cîntărit lemnele. ◊ Refl. pas. Ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții... celor mai ușori li se pune plumb pe șa, pînă ce sînt toți deopotrivă grei. NEGRUZZI, S. I 40. Iepele care-s cu mînzi Fac cinci sute de florînzi (= fiorini), Iar de soi moldovenesc Cu galbini se cîntăresc. ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Expr. A cîntări în mînă (sau în mîini) = a aprecia greutatea unui corp, luîndu-l în mînă. Căută Ileana sacul cu ghemele, le numără, le cîntări-n mînă. RETEGANUL, P. I 55. A cîntări din ochi = a aprecia cu aproximație, din ochi, greutatea unui corp, sau (fig.) alte însușiri. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca, a estima; a cumpăni, a chibzui. Te lași îmbrîncit în situații pe care ar fi. trebuit să le mai cercetezi, să le mai cîntărești. PAS, Z. I 293. Pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate în minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. I-am cîntărit argumentele și istețimea. GALACTION, O. I 230. ◊ Expr. A-și cîntări (bine) vorbele = a-și alege (cu grijă) vorbele. ◊ (Cu privire la oameni) A studia, a cerceta (cu privirea). Acand stătea pe gînduri și se uita la Rizea cîntărindu-l din ochi. DUMITRIU, N. Mă înțelesese. Mă cîntarea. DELAVRANCEA, H. T. 66. 3. Intranz. A avea o anumită greutate, a trage la cîntar. Peștele cintărea 3 kg. ◊ Fig. A avea valoare (mare), a valora, a prețui. Aprecierea profesorului cîntărește greu.
12. [DLRLC] CÎNTĂRIT, -Ă, cîntăriți, -te, adj. Cumpănit, chibzuit. Vorbe cîntărite.
13. [DLRM] CÎNTĂRI, cîntăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cîntarului. ♦ Expr. A cîntări din ochi = a aprecia cu aproximație, din ochi, greutatea unui corp sau, fig., alte însușiri ale sale; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. ♦ Expr. A-și cîntări (bine) vorbele = a-și alege (cu grijă) vorbele. 3. Intranz. A avea o anumită greutate, a trage la cîntar. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cîntărește mult. – Din cîntar.
14. [DLRM] CÎNTĂRIT, -Ă, cîntăriți, -te, adj. Cumpănit, chibzuit. Vorbe cîntărite. – V. cîntări.
15. [Șăineanu, ed. VI] cântărì v. 1. a constata greutatea unui lucru: a cântări carnea; 2. a trage greu: aurul cântărește mai mult decât argintul; 3. fig. a prețui, a judeca valoarea unei persoane: cum lam văzut, lam și cântărit!
16. [Scriban] cîntărésc v. tr. (d. cîntar). Constat greutatea unuĭ lucru punîndu-l în cantar, cumpănă, balanță. Fig. Examinez (studiez, scrutez) atent: a cîntări lucrurile, o persoană. Îmĭ cîntăresc vorbele, îmĭ ĭaŭ sama la vorbă, vorbesc prudent. V. intr. Trag, am greutate de: francu cîntărește cincĭ grame.
17. [Scriban] cîntărít n., pl. urĭ. Acțiunea de a cîntări.
18. [DOOM 3] cântărit s. n.
19. [DOOM 2] cântărit s. n.
20. [DOOM 3] cântări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântăresc, 3 sg. cântărește, imperf. 1 cântăream; conj. prez. 1 sg. să cântăresc, 3 să cântărească
21. [DOOM 2] cântări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântăresc, imperf. 3 sg. cântărea; conj. prez. 3 să cântărească
22. [CECC] Expende Hannibalem (lat. „Cîntărește-l pe Hannibal”) – începutul versului 147 din Satira a X-a a lui Iuvenal, care spune în continuare: „cîte livre de cenușă vei găsi în acest mare căpitan?”. Iuvenal se referă în mod special la deșertăciunea gloriei militare, dar expresia se citează spre a sublinia cît de puțin cîntărește în general grandoarea omenească. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL