1. [MDA2] câlțâi [At: LB / V: ~țui / Pzi: câlțăi, ~iesc / E: călți] 1 vt A bate. 2 vt A certa. 3 vt A părui. 4 vt A zgâlțâi. 5 vi (Irn; îe) A ~ de cânepa dracului A-și bate nevasta.
2. [DEXI] zgîlțîi vb. IV. 1 tr., refl. A (se) scutura, a (se) clătina cu putere; a (se) cutremura, a (se) zgudui, (pop) a zgîlțîna, (reg.) zgîcina. Întîi am rîs de se zgîlțîia patul cu mine, pe urmă am plîns cu lacrimi (MIR). ♦ (tr.; compl. indică recipiente) A clătina. A zgîlțîit sticla și a vărsat din vin. 2 tr., refl. A (se) agita, a (se) mișca brusc și repetat, într-o parte și în alta. Muierea asta mă tot întreba și mă zgîlțîia, că nu iau ceva în gură? (PRED.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „din”) Am început s-o zgîlțîi de umeri. ♦ (refl.) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a bolii, a emoției. Se zgîlțîia din cauza temperaturii. ♦ Fig. (fam.; tr.) A înfiora de groază. S-a întîmplat apoi un lucru care l-a zgîlțîit cumplit (LĂNCR.). 3 tr. Fig. (fam.) A certa aspru, a critica sever. Să știi că l-am zgîlțîit bine. I-am spus că-i un dobitoc (H. LOV.). • prez.ind. zgîlțîi, (înv) -iesc. și (înv) zgîlțîia vb. I. /form. expr.
3. [CADE] CÎLȚÎI (-țîiu) vb. tr. = SGÎLȚÎI.
4. [Scriban] cîlțîĭ v. tr. V. zgîlțîĭ.
5. [Scriban] zgîlțîĭ, zgîțîĭ și zgîțuĭ și (nord și) cîlțîĭ și cîlțuĭ, a -í v. tr. (bg. kŭlcam, toc, hăcuĭesc, vsl. klŭcam, mă clatin. Var. din hîlțîĭ). Clatin, scutur (un pom, o ușă ș. a.). Fig. Iron. Scutur, bat: gardianu îl zgîlțîi pe pungaș. Zghihuĭ: Jidanu se închina par’că-l zgîlțîĭa dracu. – Și zgîțîn, a -á (Neam. Rom. Pop. 4, 300) și zgîlțîn, a -á și a zgîțîni (vest): ușa se zgîțîne (ChN. I, 171). La Tkz. și zgîrțuĭ. V. zgîcin.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL