1. [DTM] calofonicon (< gr. ϰαλοφωνιϰόν, de la ϰαλή și φωνή), culegere antologică de cântări religioase care nu fac parte obligatoriu dintr-una din slujbele bisericești. (Primele traduceri românești de c. le numeau „frumos glăsuitoare”). În mss. biz. le întâlnim sub denumirea de εἱρμοì ϰαλοφωνιϰοί (irmoase* calofonice). Sin. antologhion (v. antologie). V. mathimatarion; ichimatararion.
2. [DTM] irmologhion calofonicon, carte în notație (IV) psaltică (biz.) care cuprinde o selecție din irmoasele* canoanelor* sărbătorilor de peste tot anul, așezate după ehuri*, în varianta unor „cântări împodobite, înfrumusețate”. Manuscrisul Irmologhion calofonicon, al lui Macarie Ieromonahul (BAR, ms. rom. 1685, „scris cu însuși mâna sa în Monastirea Neamțului, anul 1833”), cuprinde 120 irmoase*, „frumos viersuitoare”, cum le numește autorul. Cf. Popescu, N.M., Viața și activitatea dascălului de cântări Macarie Ieromonahul, Buc., 1908, p. 87-90.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL