1. [DEX '09] CALICO s. n. Pânză care imită pielea, folosită în legătoria de cărți. – Din engl. calico, fr. calicot.
2. [MDA2] calico sn [At: DA ms / V: ~et / E: eg calico, fr calicot] Pânză care imită pielea, folosită în legătoria de cărți.
3. [DN] CALICO s.n. Țesătură de bumbac imprimată, folosită mai ales ca pînză de legat cărți. [< fr., it. calicot, cf. Calicut – oraș în India].
4. [MDN '00] CALICO s. n. pânză imprimată, mai ales în legătoria de cărți. (< engl. calico, fr. calicot)
5. [DEX '09] CALIC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika.
6. [MDA2] calic, ~ă [At: VARLAAM, C. 359 / V: căl~ / Pl: ~ici, ~ice / E: ucr калика] 1-2 smf, a (Om) lipsit de mijloace materiale elementare Si: (foarte) sărac. 3 smf (Înv) Cerșetor. 4-5 smf, a (Reg) (Om) atins de o infirmitate vizibilă (ciung, olog etc.). 6-7 smf, a (Om) care vrea să trăiască din munca altuia Si: parazit. 8-9 smf, a (Om) avar. 10-11 smf, a (Rar) (Om) mincinos. 12 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sfa Melodie după care se execută acest dans.
7. [MDA2] calicot sn vz calico
8. [MDA2] călic, ~ă smf, a vz calic[1]
9. [CADE] CALIC, -ICĂ (pl. -ce) adj. și sm. f. 1 † Olog ¶ 2 Sărac lipit, milog, cerșetor: în partea aceea a locului trăia un ~ bătrîn și orb din naștere CRG.; ce folos poți avea de la o ~ă și o desculță ca dînsa? SAD.; proverb: parcă se bat ~ii la gura lui, mânîncă, îmbucă cu atîta lăcomie, de te sperie ¶ 3 familiar Sgîrcit [vsl. kalika].
10. [DLRLC] CALIC, -Ă, calici, -e, adj. (Și substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare, foarte sărac. Printre toți verii, cumnații, nepoții și cumetrii, cel mai sărac, calic lipit pămîntului, era un văr primar. BART, E. 35. De mă-ntrebi, eu nu știu bine. Alții poate știu – Ce să-ntrebi calici ca mine! Știu că lumea dintr-o dată S-a trezit că-i adunată Și c-o duce-n chiu. COȘBUC, P. II 33. Cu un rac, tot sărac; c-un pitic, tot calic. NEGRUZZI, S. I 249. ♦ Termen de dispreț folosit de exploatatori la adresa celor săraci și exploatați. Tu ești doar gospodar, proprietar, și n-ai ce căuta împreună cu calicii de muncitori. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 8/5. ♦ Cerșetor (mai ales bolnav, orb etc.). Erau două unghere în care doi calici se adăposteau de ani de zile. ANGHEL, PR. 51. Pomană cînd se face, se află și calici. MACEDONSKI, O. I 42. Răspundea iute, iute și mormăit, cum cer calicii la pod. CREANGĂ, A. 90. (Parcă) se bat calicii la gura lui v. gură. 2. Atins de o infirmitate vizibilă (paralitic, șchiop, olog, ciung, orb, surdo-mut). Este drept că-i un pic calic la un picior, dar eu cred că se preface. CAMILAR, N. II 409. 3. Zgîrcit, avar. Muncesc și nu s-alege nemica de mine, pentru că tot de stăpîni calici mi-am avut parte. CREANGĂ, P. 200. ◊ Fig. Zaharia Duhu... tîrî privirea pe pereții afumați, la gazornița calică, la rafturile goale, la hîzîiala de muște [din dugheană]. C. PETRESCU, R. DR. 296.
11. [DLRM] CALIC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Cerșetor. 2. Zgîrcit, avar. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă. – Ucr. kalika.
12. [Șăineanu, ed. VI] calic a. și m. 1. Mold. sărac lipit, cerșetor: o să prefacă neamul în turmă de calici AL.; 2 sgârcit: e calic nevoie mare; 3. mișel, om de nimica. [Slav. KALIKA, sărman, pelerini].
13. [Scriban] calíc m. (rut. kalika, om mutilat, vsl. „pelerin, nomad”, d. pers. kâlak, diform). Cerșitor, milog. Adj. Sărac de tot: om calic, țară calică. Munt. Mare avar, chirnog. Calic lipit pămîntuluĭ, extrem de sărac. V. colduș.
14. [Scriban] *calicót n., pl. urĭ (fr. calicot, d. Calicut, un port în India). Un fel de pînză de bumbac maĭ proastă de cît percalu.
15. [DOOM 3] calico (pânză pentru legătorie) s. n., art. calicoul
16. [DOOM 2] calico s. n., art. calicoul
17. [DOOM 3] calic adj. m., s. m., pl. calici; adj. f., s. f. calică, pl. calice
18. [DOOM 2] calic adj. m., s. m., pl. calici; adj. f., s. f. calică, pl. calice
19. [DER] calic (calică), adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cerșetor. – 3. Sărman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid”. Schimbarea semantică se explică prin mulțimea de paralitici și invalizi care luau parte la pelerinaje, și care în general trăiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cerșetor); calicește, adv. (ca un calic); calicenie, s. f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a sărăci, a ruina; a ajunge sărac lipit; a cere de pomană, a cerși; a se zgîrci); calicie, s. f. (sărăcie; zgîrcenie, avariție); calicime, s. f. (mulțime de cerșetori); calicos, adj. (zgîrcit).
20. [DETS] CALICO-2 „calciu, calcar, pietriș”. ◊ gr. khalix, ikos „var, pietriș” > fr. chalico-, engl. id. > rom. calico-. □ ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe pietrișuri; ~teriu (v. -teriu), s. m., mamifer erbivor din eocen, de talie mare, cu picioarele anterioare mai înalte decît cele posterioare.
21. [DETS] CALICO-1 „cupă, caliciu”. ◊ gr. kalyx, ykos „cupă, înveliș floral” > fr. calyco-, engl. id. > rom. calico-. □ ~id (v. -id), adj., în formă de cupă sau de caliciu.
22. [DETS] CALIC-, v. CALICO-1. □ ~ectazie (v. -ectazie), s. f., dilatarea unui caliciu renal; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unui caliciu renal.
23. [Argou] a se bate calicii la gura cuiva expr. a mânca foarte repede.
24. [CECC] Parcă se bat calicii la gura lui – Era un obicei străvechi (relatat și de Maurice Druon în romanul său Les rois maudits despre regii Franței din sec. XIII) potrivit căruia, de zile mari, oamenii bogați porunceau să se arunce un pumn de pitaci sau diverse bucate mulțimii adunate în piețe sau pe străzi, pentru a se desfăta privind cerșetorii hămesiți care se năpusteau, înghesuindu-se și strivindu-se, ca să apuce cîte ceva din pomana bogătașilor. O scenă asemănătoare evocă Eugen Barbu în romanul său Amza haiducul: „Căpitanul Sîrbu le aruncă cîțiva firfirici. Nebunii se încăierară sălbatic. Se loveau, se zgîriau, în curînd le văzură obrazele pline de sînge. Își mușcau unul altuia mîinile și băncuțele se rostogoleau din nou în iarba umedă”. Obiceiul a dispărut, dar comparația a rămas: „parcă se bat calicii la gura lui”, folosită pentru cei ce mănîncă foarte grăbit, și extinsă la cei care vorbesc repede, parcă le-ar fi frică să nu li se ia vorba din gură. Mihail Sadoveanu scrie în Nada florilor: „Prinde mutul limbă, de parcă i se bat calicii la gură ca la pomană”. IST.
25. [DLRLV] CALIC s.m. (Mold.) Olog, paralitic; ciung. Calicii și orbii și șchiopii și nevolnicii. VARLAAM. Vezi și calici. Etimologie: ucr. kalika.
26. [DRAM 2021] calic, -ă, calici, -e, (călic), adj. (reg.) Slab: „Unu-i tare și voinic, / Cel mai mic îi mai călic” (Lenghel, 1985: 226). – Din sl. kalika „pelerin” (Cihac, după DER); din ucr. kalika „om mutilat, invalid” (DLRM, DEX).
27. [DRAM 2021] călic, adj. v. calic („slab”).
28. [DRAM 2015] calic, -ă, calici, -e, (călic, sălic), adj. – (reg.) Slab: „Că jidu e ca calu: odată-i gras, odată-i calic” (Papahagi, 1925: 324; Budești); „Unu-i tare și voinic, / Cel mai mic îi mai călic” (Lenghel, 1985: 226). – Din sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Cihac, cf. DER); din ucr. kalika „om mutilat, invalid” (Scriban, DER, DLRM, DEX).
29. [DRAM 2015] călic, adj. – v. calic („slab”).
30. [DRAM] călic, -ă, (sălic), adj. – Slab, mic, pipernicit: „Unu-i tare și voinic, / Cel mai mic îi mai călic” (Lenghel 1985: 226). – Din ucr. kalika „invalid”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL