1. [DEX '09] CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult, umblat; care a văzut multe locuri. – V. călători.
2. [MDA2] călătorit1 sn [At: CREANGĂ, P. 199 / Pl: ~uri / E: călători] Călătorie (1).
3. [MDA2] călătorit2, ~ă a [At: IORGA, L. I, 334 / Pl: ~iți, ~e / E: călători] 1 (D. oameni) Care a călătorit (1) mult. 2 Care a văzut locuri multe.
4. [DLRLC] CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. Om călătorit.
5. [DLRM] CĂLĂTORIT, -Ă, călătoriți, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. – V. călători.
6. [DEX '09] CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
7. [MDA2] călători [At: BIBLIA (1688) / Pzi: ~resc / E: călător] 1 vi A se îndrepta spre un loc (mai) îndepărtat. 2 vr (Fig) A muri.
8. [CADE] CĂLĂTORI (-oresc) I. vb. intr. 1 A face o călătorie; a merge într’o țară depărtată: am călătorit mult prin țările din apus ¶ 2 Fig. A se mișca pe cer, străbătînd spațiuri imense: cîțiva nori fumurii călătoresc încet pe bolta albastră a cerului VLAH.. II. vb. refl. Fig. A pleca pe-aci încolo, a se duce (în altă parte): nu trecu mult, și ziua se călători CRG. [călător].
9. [DEX '98] CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
10. [DLRLC] CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum (pe jos sau cu un mijloc de transport) spre a ajunge într-un loc mai depărtat (mai ales în altă localitate sau țară); a fi pe drum. Am călătorit o dată singur... de la Botoșani la Pașcani. SAHIA, N. 26. În patruzeci de ani nu călătoriseră decît o singură dată, la Giurgiu. BASSARABESCU, V. 39. Drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate, și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii, ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, P. 184 ◊ (Poetic) Mari cantități de humă călătoresc... cu apele Oltului, prefăcîndu-l, dintr-un rîu limpede de munte, într-o apă înceată și tulbure de cîmpie. BOGZA, C. O. 140. Stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ Refl. (Rar) Se călătoreau către acele curți doi oameni. CAMILAR, N. II 269. (Poetic) Caii sforăiau și nechezau în tufișuri, vintul se călătorea șoptind prin ierburi. SADOVEANU, O. I 130. 2. Refl. Fig. A se sfîrși, a trece. Nu trecu mult și ziua se călători. CREANGĂ, P. 56. ♦ A muri. Cred că mă călătoresc, mamă... dușmanii... m-au căsăpit. CAMILAR, N. II 430.
11. [DLRM] CĂLĂTORI, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦ Refl. Fig. A se sfîrși, a trece; a muri. – Din călător.
12. [Șăineanu, ed. VI] călătorì v. a face călătorie, a. merge într’o țară mai mult sau mai puțin depărtată.
13. [Scriban] călătorésc v. intr. (d. călător). Fac călătorie: a călători de la un oraș la altu. V. refl. Plec, mă duc, mă car: după sfîntu Ilie se călătorește vara, (iron.), ĭa călătorește-te de aicĭ!
14. [DOOM 3] călători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătoresc, 3 sg. călătorește, imperf. 1 călătoream; conj. prez. 1 sg. să călătoresc, 3 să călătorească
15. [DOOM 2] călători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătoresc, imperf. 3 sg. călătorea; conj. prez. 3 să călătorească
16. [DRAM 2021] călători, călătoresc, v.r. A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar, 1980: 107). – Din călător (Scriban, MDA).
17. [DRAM 2015] călători, călătoresc, vb. refl. – A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar, 1980: 107). – Din călător (< cale „drum” < lat. callis) (Scriban, DEX, MDA).
18. [DRAM] călători, călătoresc, vb. refl. – A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar 1980: 107). – Din călător (< cale, din lat. callis).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL