1. [DEX '09] CĂLĂRIT s. n. Călărie. – V. călări.
2. [MDA2] călărit1, ~ă a [At: BĂLCESCU, ap. TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: călări] 1 (D. cai) Pe care se călărește (1). 2 (Fig; d. oameni) Care este stăpânit și condus după voința altcuiva.
3. [MDA2] călărit1 sn [At: BĂRAC, T. 49 / E: călări] Călărie.
4. [CADE] CĂLĂRIT sbst. Călărie, arta de a călări: încet, încet se deprinse cu primejdia ~ului GN. [călări].
5. [DLRLC] CĂLĂRIT s. n. Călărie.
6. [DLRM] CĂLĂRIT s. n. Călărie. – V. călări.
7. [Șăineanu, ed. VI] călărit n. arta de a călări: căl de călărit, scoală de călărit. V. călărie.
8. [Scriban] călărít n. Acțiunea de a călări dese-orĭ. Călărie.
9. [DEX '09] CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.
10. [MDA2] călări1 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc, (nob) calăr / E: călare] 1 vi A merge stând pe un cal (sau alt animal). 2 vt A mâna calul stând călare. 3 vt A încăleca. 4 vt (Fig) A stăpâni și a conduce după propria voință.
11. [CADE] CĂLĂRI (-ăresc) vb. intr. A umbla călare.
12. [DLRLC] CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. 1. Intranz. A umbla, a merge călare. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia. Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 2. Tranz. A purta calul stînd călare pe el; a încăleca. Caii... Nu-i pot dichisi, Nu-i pot călări. TEODORESCU, P. P. 48. ♦ Fig. A conduce; a purta pe cineva după propria voință.
13. [DLRM] CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A umbla, a merge călare sau a purta animalul stînd călare pe el; a încăleca. – Din călare.
14. [Șăineanu, ed. VI] călărì v. a umbla călare.
15. [Scriban] călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ.
16. [DOOM 3] călărit s. n.
17. [DOOM 2] călărit s. n.
18. [DOOM 3] călări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, 3 sg. călărește, imperf. 1 călăream; conj. prez. 1 sg. să călăresc, 3 să călărească
19. [DOOM 2] călări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, imperf. 3 sg. călărea; conj. prez. 3 să călărească
20. [Argou] călărit s. n. sg. (er.) act sexual.
21. [Argou] călări, călăresc v. t. 1. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma.
22. [CECC] Die Toten reiten sehnell (germ. „Morții călăresc repede” – adică sînt repede uitați; vezi: Les morts vont vite). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL