1. [DEX '09] CĂLĂRESC, -EASCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești. – Călare + suf. -esc.
2. [MDA2] călăresc, ~ească a [At: GOLESCU, Î. 101 / Pl: ~ești / E: călare + -esc] 1 Specific călărețului (1). 2 Al călărețului (1). 3 Care provine de la călăreț (1).
3. [DLRLC] CĂLĂRESC, -EASCĂ, călărești, adj. (Învechit, despre armate) Care luptă călare. Oștirile călărești ce sînt îmbrăcate în haine husărești. GOLESCU, Î. 133.
4. [DLRM] CĂLĂRESC, -EASCĂ, călărești, adj. (Înv.) Care luptă călare. – Din călare + suf. -esc.
5. [Scriban] călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ.
6. [DEX '09] CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.
7. [MDA2] călări1 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc, (nob) calăr / E: călare] 1 vi A merge stând pe un cal (sau alt animal). 2 vt A mâna calul stând călare. 3 vt A încăleca. 4 vt (Fig) A stăpâni și a conduce după propria voință.
8. [CADE] CĂLĂRI (-ăresc) vb. intr. A umbla călare.
9. [DLRLC] CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. 1. Intranz. A umbla, a merge călare. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia. Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 2. Tranz. A purta calul stînd călare pe el; a încăleca. Caii... Nu-i pot dichisi, Nu-i pot călări. TEODORESCU, P. P. 48. ♦ Fig. A conduce; a purta pe cineva după propria voință.
10. [DLRM] CĂLĂRI, călăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A umbla, a merge călare sau a purta animalul stînd călare pe el; a încăleca. – Din călare.
11. [Șăineanu, ed. VI] călărì v. a umbla călare.
12. [DOOM 3] călăresc (înv.) adj. m., f. călărească; pl. m. și f. călărești
13. [DOOM 2] călăresc (înv.) adj. m., f. călărească; pl. m. și f. călărești
14. [DOOM 3] călări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, 3 sg. călărește, imperf. 1 călăream; conj. prez. 1 sg. să călăresc, 3 să călărească
15. [DOOM 2] călări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăresc, imperf. 3 sg. călărea; conj. prez. 3 să călărească
16. [Argou] călări, călăresc v. t. 1. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma.
17. [CECC] Die Toten reiten sehnell (germ. „Morții călăresc repede” – adică sînt repede uitați; vezi: Les morts vont vite). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL