1. [DEX '09] CALARE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
2. [DN] CALARE s.f. Acțiunea de a (se) cala. [< cala].
3. [DEX '09] CALA, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.
4. [DEX '09] CĂLARE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, din fuga calului; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris, -em.
5. [MDA2] călare [At: URECHE, ap. LET. II, 206/13 / Pl: ~ri, ~lări / E: ml caballaris, -rem] 1 sm (Înv) Călăreț (1). 2 a Încălecat pe cal sau pe alt animal ori pe un obiect. 3 av (Îe) A fi ~ A fi beat. 4 av (Îe) A fi ~ pe haidea (sau pe ciumag) A fi mereu gata de ducă, grăbit. 5 av (Îe) A fi ~ pe situație A fi stăpân pe situație. 6 av (Îlav) De (a) ~ Călărind. 7 av (Îal) Fără odihnă. 8 av (Îe) Nici ~, nici pe jos Nici așa, nici așa. 9 av Pe cal.
6. [MDA2] călari av vz călare
7. [MDA2] călări2 av vz călare
8. [CADE] A’N-CĂLARELE (-DE) loc. adv. 👉 CĂLARE.
9. [CADE] CĂLARE, X CĂLARIU adj. și adv. 1 Încălecat (pe cal, pe un alt animal, pe un băț, etc.): a umbla ~; tinerii... călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor DLVR. ; ~ pe băț; 👉 IAPĂ ¶ 2 De-a’n călarele, loc. adv. Stînd călare, încălecat: vorbi cu Făt-Frumos d’a’n-călarele și se înțeleseră la cuvinte ISP. [lat. caballarius].
10. [CADE] DE-A-’N-CĂLARELE 👉 CĂLARE 2.
11. [CADE] ÎNCĂLARELE 👉 CĂLARE 2.
12. [DEX '98] CALA, calez, vb. I. Tranz. 1. A imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca aceasta să intre în funcțiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.
13. [DEX '98] CĂLARE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris, -em.
14. [DLRLC] CALA calez, vb. I. Tranz. A fixa, a potrivi un organ (sau o piesă) de mașină.
15. [DLRLC] CĂLARE adv. (Adesea în legătură cu verbele «a fi», «a ședea» sau cu verbe de mișcare) Încălecat pe cal, pe un alt animal sau, p. ext., pe un obiect. Cîrlig venea călare pe căluțul lui. CAMILAR, TEM. 201. L-am adus [pe cățel] de departe într-o desagă a tar niței: am călătorit cu el călare. SADOVEANU, N. F. 14. În ziua aceea urcam, călare, un deal de lîngă Dorna. GALACTION, O. I 333. Ședea călare pe burduvul cu banii. CREANGĂ, P. 54. Ades călare pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. ◊ Fig. Cu vuiet de vînturi veniră Norii, călare pe zmei, și noapte făcură-n văzduhuri. COȘBUC, P. II 61. ◊ Loc. adv. De-a (sau de) călare sau de-a-n călarele = călărind, din fuga calului; fig. fără odihnă, fără răgaz. Hai, Gheorghiță, îmbucă ceva de-a călare. SADOVEANU, B. 152. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-n- căpătoare, Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 160. Mai fă-mi un bine și cu iapa, să mîn boii de călare! CREANGĂ, P. 47. Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. ALECSANDRI, P. P. 173. ◊ Expr. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A sta (sau a ședea) călare în inima cuiva = a ști tot ce cugetă cineva, a-i cunoaște toate gîndurile. Eu șăd călare în inima lor și, nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 161. A fi călare pe situație = a fi stăpîn pe situație. ◊ (Adjectival) Ei vin dinspre cătunul lor la vale, călări pe cai mărunți. BOGZA, C. O. Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi și de trei oameni călări. SADOVEANU, B. 166. S-ajung curînd în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I 97. De aici, îmi zise Smărăndița, trăsurile nu mai pot merge; noi vom urca dealul călări. BOLINTINEANU, O. 328. ♦ (Substantivat; învechit) Călăreț. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. – Forme gramaticale: pl. (adjectival și substantivat) călări; (în locuțiuni) călarele.
16. [DLRM] CALA, calez, vb. I. Tranz. A fixa un organ sau o piesă de mașină, după un model dat. – Fr. caler.
17. [DLRM] CĂLARE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpîn pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călări] – Lat. caballaris.
18. [DN] CALA vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de mașină). 2. A așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler].
19. [MDN '00] CALA vb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de mașină înainte ca acesta să intre în funcțiune. 2. a așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler)
20. [Șăineanu, ed. VI] călare adv. pe cal. [Cf. lat. CABALLARIUS, rândaș de cai].
21. [Scriban] căláre adj., pl. ărĭ (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare.
22. [DOOM 3] cala (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. calez, 3 calează; conj. prez. 1 sg. să calez, 3 să caleze
23. [DOOM 3] călare1 adj. m. și f., pl. călări
24. [DOOM 3] călare2 adv.
25. [DOOM 2] cala (a ~) vb., ind. prez. 3 calează
26. [DOOM 2] călare1 adv.
27. [DOOM 2] călare2 adj. m. și f., pl. călări
28. [DOOM 2] de-a călare loc. adv.
29. [IVO-III] călare, -lări (un bărbat călare, o femeie călare, doi bărbați călări, două femei călări; umblă călare).
30. [DER] călare adj. – 1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”.
31. [GTA] CALARE a) mod de așezare a aripii sau a ampenajelor unei aeronave; b) oprirea elicei din mișcarea de rotație accidental sau voit (în demonstrații de virtuozitate aeriană).
32. [Onomastic] CĂLARE adj. și adv. 1. Calara b. (Ard); Călărești t. (Glos). 2. Călărașul (ib.) < subst. călăraș.
33. [Argou] a merge călare expr. (înv.) a călători fără bilet de tren, a face blatul pe tren.
34. [Argou] călare pe situație expr. sigur pe sine.
35. [Argou] nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL