1. [DEX '09] CALABALÂC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık.
2. [DEX '98] CALABALÂC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik.
3. [Șăineanu, ed. VI] calabalâc n. 1. gloată, lume multă: una din roabele se străcură prin calabalâcul de dogari Isp.; 2. tapaj: bărbatul meu va face un calabalâc NEGR.; 3. bagaje, catrafuse: te au încărcat cu tot calabalâcul în spinare Isp. [Turc. KALABALYK, mulțime].
4. [CADE] CALABALÎC (pl. -îcuri) sn. 1 † Gloată, mulțime: se strecură prin ~ și le dete pe sub ascuns o copaie de mere ISP. ¶ 2 † Gălăgie, zarvă: da ce-a zice de mine lumea? bărbatul meu a face un ~! NEGR. ¶ 3 Grămadă de lucruri de casă sau de îmbrăcăminte, trîntite în desordine, sau transportate claie peste grămadă: care, căruțe și calești încărcate cu lume și cu ~uri I. -GH.; pr. ext. haine și lucruri de casă, catrafuse, bagaje: casa ’n care avem să ne transportăm ~ul CAR. [tc.].
5. [DLRLC] CALABALIC s. n. v. calabalîc.
6. [DLRLC] CALABALÎC, calabalîcuri, s. n. 1. Obiecte de tot felul în dezordine (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. Se întoarse către șosea și rîse... ținîndu-și mereu calabalîcurile subsuoară. DUMITRIU, V. L. Țin foarte mult să se știe că calabalîcul meu, afară de ogheal, saltea și pernă... se mai alcătuia și dintr-o ghitară. HOGAȘ, DR. II 46. Între o mulțime de mobile stricate și calabalîcuri grămădite, văzui, într-un unghi, un morman de cărți și hîrtii. BĂLCESCU, O. I ♦ 317. Fig. (Glumeț) Bagaj de cunoștințe. Dee, răspundeam eu după un moment de trudă înadins a memoriei mele, cu scotocirea, parcă greoaie, prin calabalîcul sărăcăcios al latineștii mele. HOGAȘ, DR. II 120. 2. Gloată, lume multă. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură prin calabalîc și le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353. De multe ori am dormit pe scîndură în odaia cîrciumii, cu destul calabalîc de copii. GOLESCU, Î. 172. 3. Scandal, sfadă, ceartă. – Variantă: calabalic (NEGRUZZI, S. III 23, ȘEZ. II 151) s. n.
7. [DLRM] CALABALÎC, calabalîcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. 2. (Rar) Lume multă; gloată, mulțime. Calabalîc de copii (GOLESCU). – Tc. kalabalik.
8. [Scriban] calabalîc n., pl. urĭ (turc. ghalebelik, pop. kalabalyk, mulțime). Vechĭ. Mulțime, gloată. Azĭ. Fam. Dezordine, zbucĭum, zarvă: nu-mĭ place să văd calabalîc pin casă. Bagaj: cu calabalîcu’n spinare. V. agîrlîc.
9. [DOOM 3] calabalâc (fam.) s. n., pl. calabalâcuri
10. [DOOM 2] calabalâc (fam.) s. n., pl. calabalâcuri
11. [DER] calabalîc (calabalîcuri), s. n. – 1. Cortegiu, alai. – 2. Catrafuse, bagaje. – 3. Zgomot, murmur. – Mr. călăbălîche, megl. calbalǫc. Tc. kalabalik (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 643); cf. ngr. ϰαλαμπαλίϰι sau χαλαμπαλίϰι, bg. kalabalŭk, sb. kalabaluk. Sensurile 1 și 3 par înv.
12. [DLRLV] CALABALÎC s.n. (Mold.) Zarvă, ceartă, demonstrație ostilă. Precum este obiceiul moldovenilor celor necăjiți să facă calabalîcuri domnilor mazili. NECULCE. Viața sa își necăjaște în scîrbe, în năcazuri, în gîlcevi, în calabalîcuri si în întîmplări nenădăjduite. ALF., 3r. Nemaiputînd răbda atîta calabalîc. B 1774, 10v; cf. NECULCE; B 1775, 68r. Etimologie: tc. kalabalık. Cf. dihonie, hăbrușag, î n v ă l u ș a g, p o t c ă, p r i g o a n ă, v ă l ă ș a g, z a r v ă, z a v i s t i e, z ă h ă i a l ă; h o l c ă, v r e a v ă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL