1. [DEX '09] CAINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic.
2. [MDA2] cainic, ~ă a [At: ALEXANDRIA, 65 / V: cainic / Pl: ~ci, ~ice / E: căi + -nic] 1 Vrednic de plâns. 2 Care se plânge (mai) tot timpul.
3. [CADE] CAINIC adj. De plîns, de compătimit, vrednic de milă: o ~ul de mine! ISP. [vsl. part. kajanŭ < kajati se]
4. [DLRLC] CAINIC, -Ă, cainici,-e, adj. (Învechit) Vrednic de plîns, de compătimit; nenorocit. Și rîul cel de stele e călăuzul tainic Ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic. ALECSANDRI, P. III 79. Cainicul de mine!...la ce-am agiuns! ALECSANDRI, T. 1463. – Pronunțat: cai-.
5. [DLRM] CAINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plîns; nenorocit. – Din căi + suf. -nic.
6. [Șăineanu, ed. VI] cainic a. sărman, de plâns: călăuzul ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic Al. [Derivat de la căi].
7. [Scriban] cáĭnic, -ă adj. (vsl. kaĭanŭ, part. d. kaĭati sen, a se căina. V. ocaĭanic). Rar. Sărman, lamentabil, jalnic. Plîngăcĭos. – La Cant. căĭálnic.
8. [MDA2] căinic, ~ă a vz cainic
9. [DOOM 3] cainic (desp. cai-) (înv.) adj. m., pl. cainici; f. cainică, pl. cainice
10. [DOOM 2] cainic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cainici; f. cainică, pl. cainice
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL