1. [DEX '09] BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului cu o astfel de tăietură, unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.
2. [MDA2] butonieră sf [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / V: (pop) ~neră / P: ~ni-e-ră și ~nie-ră / Pl: ~re / E: fr boutonnière] 1 Mică tăietură (într-o stofa, pânză etc.) festonată pe margini, în care se încheie un nasture sau care servește de ornament la reverul unei haine Si: (pop) butoară, cheotoare. 2 (Pex) Parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. 3 (Glg) Forma sub care se prezintă stratul cel mai vechi, limitat de un contur închis, care apare în centrul unui brahianticlinal sau al unui dom, în urma eroziunii crestei sale.
3. [DEXI] butonieră s.f. 1 Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite și tivite, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture. 2 Mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. ♦ Ext. Parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. O floare albastră la butonieră (CA. PETR.). 3 (chir.) Incizie de mici dimensiuni efectuată la nivelul unei structuri anatomice (peretele unei cavități, piele etc.) 4 (geol.) Depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom, mărginită de creste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. • sil. -ni-e-. pl. -e. /<fr. boutonnière.
4. [CADE] *BUTONIERĂ (pl. -re) sf. 👕 Gaură la haină, la rufe, pe unde se trece nasturele, cînd voim s’o încheiăm, chiotoare; (🖼 694): își pipăia mereu ... panglicuța de la ~ VLAH. [fr.].
5. [DEX '98] BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.
6. [DLRLC] BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite și în care se încheie un nasture. ◊ Tăietură mică de același fel în reverul unei haine bărbătești; p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. Domnul Ciolac... purta veșnic o floare roșie la butonieră. SADOVEANU, N. F. 136. Elegant, zîmbitor, c-o floare la butonieră, cu mersul legănat, salută respectuos. BART, E. 295. -Pronunțat: -ni-e-.
7. [DLRM] BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Fr. boutonnière.
8. [DN] BUTONIERĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbătești; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. 2. (Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (2), mărginită de cueste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonnière].
9. [MDN '00] BUTONIERĂ s. f. 1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. 2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom1 (2), mărginită de cueste situate față în față. 3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (< fr. boutonière)
10. [Șăineanu, ed. VI] butonieră f. gaura hainei unde se petrece butonul.
11. [Scriban] *butoniéră f., pl. e (fr. bounnière, it. bottoniera). Barb. Cheotoare.
12. [CADE] CĂSULIE sf. 1 Căscioară, cocioabă: ulițele întortochiate și strîmte... nu pot arăta decît căsulii foarte păcătoase IRG. ¶ 2 Alveolă, fie-care din micile despărțituri ale fagurului ¶ 3 Trans. VIC. = BUTONIERĂ [casă].
13. [DOOM 3] butonieră (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. butonierei; pl. butoniere
14. [DOOM 2] butonieră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. butonierei; pl. butoniere
15. [MDO] butonieră
16. [Argou] a-i face (cuiva) o butonieră expr. a tăia (pe cineva) pe burtă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL