1. [DEX '09] BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.] – Et. nec.
2. [MDA2] burduf sn [At: LB / V: bor~, borduș,[1] ~duh, ~duj, ~duș, (reg) ~duv, ~tuc, ~rtuș / Pl: ~uri, (rar) ~ e / E: nct] (Reg) 1 Peritoneul animalelor. 2 Vezica bovinelor. 3 (Pex) Pielea vezicii animalelor, care servea drept geam. 4 Stomac. 5 Sac primitiv confecționat din stomacul animalelor, folosit la păstrarea alimentelor. 6 Pungă laterală atașată la șa. 7 Parte a cimpoiului care se umflă cu aer. 8 (Pex) Cimpoi. 9 (Pex) Foaie. 10 (Pan) Pântece mare. 11 Partea convexă a semilunii. 12 Cutia de lemn a instrumentelor cu coarde, care produce rezonanța tonului. 13 Copil mic.
3. [DEXI] burduf s.n. I 1 Peritoneul animalelor. 2 (reg.) Stomacul animalelor erbivore; burduhan. Un burduf (stomac) cald, cum îl scoate din vită (Leon). 3 Bășica boului. ♦ Ext. Bășică de piele uscată de bou care, în trecut, se întrebuința în loc de geam. II 1 Sac făcut din pielea netăbăcită, uneori din stomacul (argăsit) al unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă alimente (brînză, faină, apă), bani, tutun etc. ◊ Zic. Din piele de cîine nu se face burduf = din ceva rău nu se poate face un lucru bun. Brînză bună în burduf de cîine. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, încît să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. A face pe cineva burduf de bătaie = a-l bate foarte tare (așa cum se bate brînză în burduf). A băga pe cineva în burduful dracului v. drac. 2 Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 3 Fiecare dintre pungile laterale de la șa. 4 Foaie în industria țărănească. 5 Perete pliat din piele, cauciuc, pînză, material plastic etc., care se pune între două vagoane de călători, pe punțile de comunicație etc. 6 Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. III (muz.) 1 Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 2 Parte a cimpoiului care se umflă cu aer. ♦ Ext. Cimpoi. 3 Cutia de lemn a instrumentelor cu coarde, care produce rezonanța tonului. IV Analog. 1 Burtă mare la om. ◊ Expr. Femeie cu burduful la gură = femeie aflată într-un stadiu avansat de graviditate. 2 (reg.) Copil mic (grăsuț). 3 Partea convexă a semilunii. 4 (reg.) Copcă în gheață. • pl. -uri. și (reg.) burduv, burduh, burduș, burduj, burtuș s.n. /<cf. ucr. бурдюк „burduf”.
4. [CADE] BURDUF (pl. -ufe, -ufuri, -ușe) sn., ❍BURDUH, BURDUȘ (pl. -ușe) sn. și (pl. -uși) sm., BURDUV (pl. -vuri) sn. 1 Sac primitiv din pielea (mai adesea a stomacului), cusută, a unui animal (capră, bivol, etc.) în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, seu, apă, untdelemn. etc. (🖼 654): o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful (ODOB.); au trimes ... pe Titirez ... cu un burduh de bivol, după apă la fîntînă (SB.); ca două burdufe de ciriviș (DLVR.); luă niște burdușe mari pentru cărbuni, făcute din două piei de bivol (ISP.); făina... se ține... în burduvuri de oaie sau de capră (ȘEZ.); proverb: brînză bună în burduf de cîine 👉 BRÎNZĂ; a dat burduful cu brînză cu tot pe seama cîinelui (PANN) a dat oile în paza lupului; a face ~ de bătaie, a snopi în bătaie; a se face ~ de ceva, a se îndopa, a se ghiftui cu ceva; se sătură de se făcu burduf (RET.); ~ de carte, tobă de carte, îndopat cu învățătură; de aci, adv. cu înțelesul de „plin”, „îndopat”, „doldora”: e pedantă, adică burduf de învățătură (BAS.); reveni în țară burduf de teorii (GN.) a lega burduf, a lega strîns, să nu se poată mișca, a lega cobză ¶ 2 🎼 Foalele, sacul în care se înmagazinează aerul la cimpoiu, la armoniu, la orgă; se face din stomacul vitelor sau din piele de miel, de ied, etc. ¶ 3 🎼 Cutia de lemn, lada de rezonanță a cobzei, chitarei, viorii, etc. ¶ 4 Piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură: ploaia bătuse darabana pe burduful întins al trăsurii (VLAH.) ¶ 5 Pielea de bășică uscată care înlocuia pe vremuri, geamurile ferestrelor, bărdăhan, țiplă.
5. [DEX '98] BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.] – Et. nec.
6. [DLRLC] BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac primitiv făcut din pielea (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol),. în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. Ți-a adus matale un burduf de brînză prima întîi. SADOVEANU, N. F. 10. ◊ Fig. Burdufuri mari de apă ridică norii suri. LESNEA, I. 30. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. Burduf de carte = foarte învățat, tobă de carte. (Neobișnuit la pl.) Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. Se puse deci la mîncare și cum fu lipit de foame... se sătură de se făcu burduf. RETEGANUL, P. I 64. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, îneît să nu se mai poată mișca; a lega cobză. Au hotărît să lege burduf bou cu bou și să-i urce în vagon pe brațe, GALAN, Z. R. 162. A da pe cineva în burduful dracului = a lăsa pe cineva în voia lui, a nu-și mai bate capul cu cineva. Și așa, de la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe sama lui. CREANGĂ, P. 142. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. Burduful armonicii. ◊ (Prin analogie) Aparat de fotografiat cu burduf. 2. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. ♦ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat de piele sau de pînză (cauciucată) așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Pielea de bășică uscată care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor.- Pl. și: burdufe (DELAVRANCEA, S. 125), (s. m., neobișnuit, în expr.) burdufi. – Variante:(Mold.) burduh (SBIERA, P. 178), burdușe (TOMA, C. V. 302, ISPIRESCU, L. 137) și (s. m.) burduși (BIBICESCU, P. P. 336), burduv (CREANGĂ, P. 54, ȘEZ. VII 90), burduvuri, s. n.
7. [DLRM] BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, încît să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pînză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.].
8. [Șăineanu, ed. VI] burduf n. 1. stomac de vită; 2. piele întreagă de capră, cusută în formă de sac, în care se pune untdelemn, brânză, etc.; 3. foale de suflat; 4. pielea dinainte la o trăsură mare, care în timp de ploaie apără pe călătorul dinăuntru sau de pe capră; 5. partea principală a vioarei; 6. gaură mare făcută în ghiață. [Dintr’un primitiv burd, înrudit cu burtă]. ║ adv. 1. umflat ca un burduf: îi făcu spinarea burduf de bătaie; 2. fig. îndopat: burduf de carte ISP.; 3. țeapăn: l’au legat burduf.
9. [Scriban] burdúf n., pl. urĭ (din burduh [var. din tîrbuh, tîrboc], de unde și rut. bordĭug, burdĭug, burduf. V. tîrban). Sac de pele de pus brînză, undelemn ș.a. Rar. Poclit la trăsură. Fig. Fam. A fi burduf de carte, a fi dobă de carte, a fi foarte învățat. I-a făcut spinarea burduf de bătaĭe, l-a bătut de ĭ-a unflat spinarea. L-a legat burduf, l-a legat fedeleș, țeapăn, foarte strîns. – În nord pl. și burduje, desagĭ de pele (cobúrĭ) p. călătorie călare.
10. [DEX '09] BURDUH s. n. v. burduf.
11. [DEX '09] BURDUȘ s. n. v. burduf.
12. [DEX '09] BURDUV s. n. v. burduf.
13. [MDA2] borduf smn vz burduf
14. [MDA2] borduh[1] sn vz burduf
15. [MDA2] borduv[1] sn vz burduf
16. [MDA2] burduh sn vz burduf
17. [MDA2] burduj sn vz burduf
18. [MDA2] burduș sn vz burduf
19. [MDA2] burduv sn vz burduf
20. [DEXI] burduh s.n. v. burduf.
21. [DEXI] burduj s.n. v. burduf.
22. [DEXI] burduș s.n. v. burduf.
23. [DEXI] burduv s.n. v. burduf.
24. [DEXI] burtuș s.n. v. burduf.
25. [CADE] ❍BURDUH 👉 BURDUF.
26. [CADE] BURDUHAȘ (pl. -șe) sn. Bucov. dim. BURDUH (👉 BURDUF 1): mie mi-i rușine să car apă cu ~ul ista (SB.).
27. [CADE] ❍BURDUȘ BURDUF.
28. [CADE] BURDUȘEL, BURDUJEL sm. și (pl. -ele) sn. 1 dim. BURDUF: se pomenește cu un argat că-i aduce un burdușel de brînză (ISP.); Burdujel îmflat, Umblă noaptea pe sub pat (FR. -CDR.) (ghicitoare despre „ploșniță”) ¶ 2 Piele de nevăstuică sau de șarpe, după ce s’a jupuit.
29. [CADE] BURDUV 👉 BURDUF.
30. [DOOM 3] burduf s. n., pl. burdufuri
31. [DOOM 2] burduf s. n., pl. burdufuri
32. [MDO] burduf, pl. burdufuri
33. [IVO-III] burduf, -furi.
34. [GTA] BURDUF DE ÎMBARCARE pasaj articulat suspendat destinat deplasării pasagerilor din aerogară la aeronavă.
35. [Onomastic] BURDUF, -UH subst. 1. Burduh (16 B III 150); -an, olt. (AO VII 306); -osul, fam. (Buc). 2. Burduhar (17 B I 71; RI I 222). 3. Burdug, munt. („burduf”) (17 B III 240); -a, mold. (Sd VII 378); -an (Glos); -ani s. (Sur II); Burdughen b. (17 B 1 349). 4. Burduc ard. < subst. burduc „burduf” (etim. Pașca) -a s; -i t.; -ea (17 B III 552; Cîmp); – Barbu (Î Div). 5. Burduja, porecla lui Gh. Ștefan Vvd. (17 A III 132), < burduj „burduf”; – b. (Arh; Sd XXI; Vr); Burduje (Ard), > Burdujeni s., mold. 6. Burduș fam., ard. (Paș); -ești fam. (Vr). 7. Burduțe (16 B I 144), sau < Burdu + suf. -uț; cf. G. Pascu, Cîteva sufixe... 1914 p. 5).
36. [Argou] a face (cuiva) spinarea burduf expr. a bate (pe cineva) foarte tare.
37. [Argou] a lega (pe cineva) burduf / cobză expr. a lega (pe cineva) strâns ca să nu poată scăpa.
38. [Argou] brânză bună în burduf de câine expr. persoană al cărei comportament îi umbrește calitățile.[1]
39. [Argou] burduf de carte expr. foarte instruit, foarte erudit.[1]
40. [DRAM 2021] burduh, burduhuri, s.n. 1. Sac din piele netăbăcită; burduf. 2. Toc de pernă. 3. Burduhan. 4. Copcă în gheață. 5. Pântece, burtă. – Posibil cuv. autohton (Brâncuș,1983), cf. alb. burdhë „sac”.
41. [DRAM 2015] burduh, burduhuri, s.n. – 1. Sac din piele netăbăcită; burduf. 2. Toc de pernă (ALR, 1972: 325). 3. Burduhan. 4. Copcă în gheață. 5. Pântece, burtă. – Var. a lui burduf (MDA); posibil cuvânt autohton (Brâncuș,1983), cf. alb. burdhë „sac”.
42. [DRAM] burduh, -uri, s.n. – 1. Sac din piele netăbăcită; burduf. 2. Toc de pernă (ALR 1972: 325). 3. Burduhan. 4. Copcă în gheață. 5. Pântece, burtă. – Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL