1. [DEX '09] BUNIȘOR, -OARĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun; bunuț, bunicel. – Bun + suf. -ișor.
2. [MDA2] bunișor, ~oară a [At: DOSOFTEI, V. S. 166 / Pl: ~i, ~oare / E: bun + -ișor] 1-26 (Destul de) bun (1-3, 25-29, 32, 33, 40-42).
3. [DEXI] bunișor, -oară adj. Dim. al lui bun; (pop.; fam.) bunuț. • pl. -ori, -oare. /bun + -ișor.
4. [CADE] BUNIȘOR adj. 1 dim. BUN: Doamne, fiindcă ești așa de ~ (NEGR.); iron. îmi vine să vă rup cu dinții, de bunișoare ce sînteți (CRG.) ¶ 2 De calitate mijlocie, potrivită: e un vin ~; trăsura, bunișoară, cu cai iuți și focoși (IRG.) ¶ 3 Măricel: are o avere bunișoară.
5. [DLRLC] BUNIȘOR, -OARĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun. 1. v. bun (I). Fiindcă ești așa de bunișor, fă, mă rog, ca cine se va sui în părul acest care umbrește ușa mea, să nu se poată coborî de n-oi vrea eu. NEGRUZZI, S. I 84. 2. v. bun (III). Vin bunișor. Stofă bunișoară. 3. v. bun (VI). Are o avere bunișoară. ▭ Plînseră amîndoi un timp bunișor. RETEGANUL, P. II 56.
6. [DLRM] BUNIȘOR, -OARĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun4.
7. [DOOM 3] bunișor adj. m., pl. bunișori; f. bunișoară, pl. bunișoare
8. [DOOM 2] bunișor adj. m., pl. bunișori; f. bunișoară, pl. bunișoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL