1. [DEX '09] BUIMAC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.
2. [MDA2] buimac, ~ă a [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~aci, ~ace /E: nct] Amețit de somn (sau de beție, de frică).
3. [DEXI] buimac, -ă adj. (pop.; despre ființe) Care este amețit (de somn, de beție, de frică etc.), zăpăcit, năuc; (pop.) buimăcit, buimatic. Oamenii săriră buimaci, care dincotro, crezînd că-i foc (CR.). • pl. -ci, -ce. /cf. sl. veche боуи „sălbatic”, боуꙗкъ „nebun”.
4. [CADE] BUIMAC adj. Amețit (de somn, de băutură, etc.), zăpăcit, uluit, năuc: caută echilibru, ca un om care s’a sculat ~ din somn (VLAH.); era ~ de cap și hămesit de foame (CRG).
5. [DLRLC] BUIMAC, -Ă, buimaci, -e, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Amețit (De somn, de beție, de frică, de admirație etc.); zăpăcit, uluit, năuc. A doua zi se trezi buimac, cu gura arsă, o durere tăioasă la tîmple și o greutate pe inimă. BART, E. 213. Cîteodată asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. 98. Oamenii săriră buimaci, care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. ◊ (Determinat prin «de cap») Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmbiat. CREANGĂ, P. 145. ◊ Fig; Ce țărm stîncos, ce gînd buimac! LESNEA, C. D. 23. Umbre aleargă buimace pe geamuri brumate. TOMA, C. V. 397.
6. [DLRM] BUIMAC, -Ă, buimaci, -e, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc.
7. [Șăineanu, ed. VI] buimac a. amețit, zăpăcit, năuc: era buimac de cap de atâta umblet CR. [Cf. slav. BUĬ, sălbatic].
8. [Scriban] buĭmác, -ă adj. (turc. buĭumak, osm. búĭúmak, a crește mare, d. buĭ, büyúk, mare, adică „crescut buĭac”, după cum se zice „mere nebune” adică „foarte marĭ”. V. buĭac). Fam. Amețit, zăpăcit, năuc: buĭmac de somn, de groază.
9. [DOOM 3] buimac adj. m., pl. buimaci; f. buimacă, pl. buimace
10. [DOOM 2] buimac adj. m., pl. buimaci; f. buimacă, pl. buimace
11. [DER] buimac (buimacă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL