1. [DEX '09] BUCIUMA, bucium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
2. [MDA2] buciuma [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~cina, ~ciuna[1] / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.
3. [DEXI] buciuma1 vb. I. 1 intr. A sufla, a cînta, a da semnale din bucium1. Un corn apucă și buciumă în vînt (ALECS.). ♦ (reg.; despre autovehicule) A claxona. 2 tr. fig. (compl. indică vești, noutăți etc.). A anunța, a vesti. ◊ poet. Toamna își buciuma mîhnirea (SADOV.). • prez.ind. bucium. /lat. bucĭnare.
4. [CADE] BUCIUMA (-ium) vb. intr. 1 🎼 A cînta din bucium: dar oare ce buciumă străjerul? (NEGR.) ¶ 2 Pr. ext. Fig. A trîmbița pretutindeni, a da de veste la toți: crainicii călări buciumă ’n țară vestea cea bună (VLAH.) [lat. bucĭnare].
5. [DLRLC] BUCIUMA2, bucium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.
6. [DLRM] BUCIUMA2, bucium, vb. I. Intranz. A sufla, a cînta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
7. [Șăineanu, ed. VI] buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].
8. [Scriban] 2) búcĭum, a --á v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.
9. [DOOM 3] buciuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bucium, 3 buciumă; conj. prez. 1 sg. să bucium, 3 să buciume
10. [DOOM 2] buciuma (a ~) vb., ind. prez. 3 buciumă
11. [DE] BUCIUMI, com. în jud. Sălaj; 2.983 loc. (1991). Așezare civilă și castru roman de piatră (sec. 2-3).
12. [Argou] buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL