1. [DEX '09] BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ◊ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.
2. [MDA2] bucățică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 86/2 / Pl: ~țele / E: bucată + -ică] 1-2 (Șhp) Bucată (mică). 3 (Fig; fam) Fată (sau femeie) frumoasă. 4 (Arg; îs ~ bună) Femeie ușoară. 5 (Fam; îs ~ ruptă) Persoană care seamănă foarte mult cu unul din membrii familiei sale. 6 Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. 7 (Îe) A-și da ~ ca de la gură A fi foarte darnic sau altruist. 8 (Îe) A lua (cuiva) ~ ca de la gură A lipsi pe cineva de strictul necesar traiului.
3. [DEXI] bucățică s.f. 1 Dim. al lui bucată; bucățea. 2 Părticică tăiată dintr-un corp solid. ◊ Bucățică ruptă = (fam.; cu privire la o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale) la fel, întocmai, identic. ∆ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă v. semăna. ◊ Expr. A face bucățele = a fărîmița. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul (ISP.). = A(-i) lua bucățica de la gură = a lipsi (pe cineva) pînă și de strictul necesar traiului. A-și trage (sau a-și lua, a-și da bucățica) de la gură v. gură. ♦ Ceea ce servește de mîncare (în cantitate mică). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă (CR.). 3 (fam.) Fată (sau femeie) frumoasă. ♦ Femeie de moravuri ușoare. • pl. -ele. /bucăți, pl. lui bucată + -ică.
4. [CADE] BUCĂȚICĂ (pl. -țele) sf. 1 dim. BUCATĂ I. ¶ 2 familiar O ~ de..., puțintel: Costan... (era) ~ de neam cu vorniceasa (GRIG.) ¶ 3 Fig. familiar Fată sau femeie frumoasă: le lăsa gura apă la toți după o așa ~ (ISP.) ¶ 4 pop. E ~ ruptă din..., e leit..., e aidoma la chip cu..., seamănă ca două picături de apă cu...
5. [DLRLC] BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. 1. v. bucată (1). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. Sfîșiind pasportul, aruncam bucățelele în apă. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A tace (sau a tăia, a rupe) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 12.4. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul. ISPIRESCU, U. 64. Șarpele se zvîrcolea... Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. (În legătură cu verbele «a fi», «a semăna» etc.) Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă, bucățică = exact la fel, leit (cu cineva). Îți samănă ție, ruptă bucățică! CREANGĂ, P. 75. Fețișoara lui... bucățică ruptă tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. Îmi seamănă mie... bucățică tăiată. ALECSANDRI, T. I 173. ♦ (Prin restricție, cu nuanță afectivă) Lucru de mîncare. Îi puneau masă curată și-i păstrau bucățica cea mai aleasă, cînd venea de la serviri la trei. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi generos. A-i lua (cuiva) bucățica din gură = a exploata pe cineva, lipsindu-l chiar și de strictul necesar. [Boierul] ca un om făr’de inimă, a tot căutat să ne gîtuie și să ne ieie și bucățica copiilor din gură. BUJOR, S. 72. 2. v. bucată (2). Merg o bucățică bunișoară. SBIERA, P. 173. Averea bogatului mănîncă bucățica săracului ( = din cauza exploatării, țăranul sărac pierde și puținul ce-l are). – Variantă: (rar) bucățea (MARIAN, la TDRG) s. f.
6. [DLRM] BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. ◊ Expr. A face (sau a tăia, a rupe în) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mîncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) chiar și de strictul necesar.
7. [Șăineanu, ed. VI] bucățică f. bucată mică; bucățică ruptă din, leit, aidoma la chip.
8. [Scriban] bucățícă f., pl. ele (dim. d. bucată). Bucată mică. Fig. Iron. Bună bucățică, bun tacîm, bună pramatie: acest băĭat e o bună bucățică. Bucățică ruptă, leit, aidoma: acest băĭat e bucățică ruptă tată-su. Pl. Lucrurĭ bune (de mîncare). – În nord și bî-.
9. [DLRLC] BUCĂȚEA s. f. v. bucățică.
10. [DOOM 3] bucățică s. f., g.-d. art. bucățelei; pl. bucățele
11. [DOOM 2] !bucățică s. f., g.-d. art. bucățelei; pl. bucățele, art. bucățelele
12. [IVO-III] bucățică, -țele.
13. [Argou] a-i număra cuiva bucățelele / îmbucăturile expr. (peior. – d. gazde, în raport cu oaspeții) a fi zgârcit cu tratația oferită unui musafir.
14. [Argou] a-și lua bucățica de la gură expr. a cheltui și ultimul ban (pentru a veni în ajutorul cuiva)
15. [Argou] bucățică bună expr. 1. femeie frumoasă / atrăgătoare. 2. femeie de o moralitate îndoielnică.
16. [Argou] nici bechi / boacă / bucățică expr. nimic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL