1. [MDA2] bruci vt [At: N. REV. R. 85 / V: bruși[1] / Pzi: ~ucesc / E: brucă + -i] 1 (Rar) A împunge cu bruca. 2 A ațâța focul (cu bruca). 3 A lovi cu bâta sau cu degetul în cineva Si: a ghionti, a înghionti, a îndemna.
2. [CADE] BRUCI (-ucesc) vb. tr. Olten. Băn. 1 A ațîța focul sgîndărindu-l cu vătraiul ¶ 2 A ghionti, a da ghionturi ¶ 3 A mototoli [brucă].
3. [MDA2] brucă sf [At: DA / Pl: ~uci / E: it brocco cf srb bruvka] (Rar) Băț ascuțit la unul dintre capete, cu care se ațâță focul.
4. [CADE] BRUCĂ sf. Olten. Băț cu care se sgîndărește focul [srb. bruklje].
5. [Scriban] brucésc v. tr. Lovesc c’un par saŭ c’un drug ca să rămîie o gaură în care să arunc sămînța. V. pitonog.
6. [DER] brucă (-ci), s. f. – Vătrai. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu it. brocco, fr. boche. – Der. bruci, vb. (a ațîța; a înțepa); brucer (var. brucelnic), s. n. (băț cu care se mestecă mămăliga); brucoi, s. n. (agrafă); bruceală, s. f. (acțiunea de a face găuri cu un băț pentru a pune sămînța); brucitură, s. f. (gaură pentru sămînță).
7. [DAR] bruci, brucesc, vb. IV (reg.) a înțepa și împunge.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL