1. [DEX '09] BRIȘCUȚĂ1, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă1. -Brișcă1 + suf. -uță.
2. [DEX '09] BRIȘCUȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Brișcă2 + suf. -uță.
3. [MDA2] brișcuță sf [At: RETEGANUL, P. IV, 73/36-7 / Pl: ~țe / E: brișcă1 + -uță] 1-2 (Șhp) Brișcă1 mică.
4. [MDA2] brișcuță2 sf [At: I. NEGRUZZI, S. III, 288 / Pl: ~țe / E: brișcă2 + -uță] 1-2 (Șhp) Brișcă2 mică.
5. [DEXI] brișcuță1 s.f. (reg.) Dim. al lui brișcă1. • pl. -e. /brișcă1 + -uță.
6. [DEXI] brișcuță2 s.f. Brișculiță. • pl. -e. /brișcă2 + -uță.
7. [DEX '98] BRIȘCUȚĂ1, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă1. – Brișcă1 + suf. -uță.
8. [DLRLC] BRIȘCUȚĂ, brișcuțe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2. Holteiașul... tot căuta prin șerpar și ori că nu afla ce căuta, ori că-i era chiar rușine să scoată un cuțitaș copilăresc, o brișcuță... de doi crițari. RETEGANUL, P. IV 73.
9. [DLRM] BRIȘCUȚĂ1, brișcuțe, s. f. Diminutiv al lui brișcă1.
10. [DLRM] BRIȘCUȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Din brișcă2 + suf. -uță.
11. [CADE] BRIȘCU(LI)ȚĂ (pl. -țe) sf. dim. BRIȘCĂ1: împrejurul gospodăriei... erau înșirate... brișcuțe și care cu boi (GRIG.); o brișculiță arendășească tîrîtă de trei călușei (ODOB.).
12. [DOOM 3] brișcuță s. f., g.-d. art. brișcuței; pl. brișcuțe
13. [DOOM 2] brișcuță s. f., g.-d. art. brișcuței; pl. brișcuțe
14. [DRAM 2021] brișcuță, brișcuțe, s.f. (reg.) Cuțit mic: „Dar avea o brișcuță la ea, cum purtau atunci” (Bilțiu, 1999: 403). – Din brișcă² + suf. -uță (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL