1. [DEX '09] BRĂȚEA, brățele, s. f. (Reg.) Brățară (1). – Refăcut din pl. brățale (ieșit din uz < brățară).
2. [MDA2] brățea sf vz brățară
3. [DEXI] brățea s.f. (reg.; înv.) Brățară mică. O brățea de diamanturi (C. NEGR.). • pl. -ele. /de la brățară.
4. [CADE] BRĂȚEA (pl. -țele) sf. Mold. Bucov. Brățară: Flori de diamant, brățele cu rubinuri (ALECS.) [refăcut din pl. brățale, formă disimilată din brățare].
5. [DEX '98] BRĂȚEA, brățele, s. f. (Reg.) Brățară (1). – Refăcut din pl. brățale (ieșit din uz < brățară).
6. [DLRLC] BRĂȚEA, brățele, s. f. (Mold.) Brățară. [Sculul] cel de mătușă neagră l-au luat pe mini, pe unde pun unii brățelele, și au zmuncit o dată, și mătușa s-au rupt pe loc. SBIERA, P. 31. Dezleagă o brățea de diamanturi și i-o dă. NEGRUZZI, S. III 348.
7. [DLRM] BRĂȚEA, brățele, s. f. (Reg.) Brățară (1). – Refăcut din pl. brățale (ieșit din uz).
8. [Șăineanu, ed. VI] brățea f. Mold. brățară mică.
9. [Scriban] brățeá f., pl. e. Brățare.
10. [DEX '09] BRĂȚARĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț; brățea. 2. Manșetă brodată la mânecile cămășilor țărănești. 3. (Tehn.) Piesă de metal alcătuită din una sau mai multe bucăți, care se strânge în jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strânge o coloană; ornament ieșit în relief cu asemenea formă. – Lat. brachiale.
11. [MDA2] brățar sn vz brățară
12. [MDA2] brățară sf [At: BIBLIA (1688) 16b / V: (înv) ~țar, ~țea, ~țare / Pl: ~țări / E: lat brachiale] 1 Podoabă de metal (prețios) sau din alte materiale, în forma unei verigi, purtată pe braț sau la încheietura mâinii (ori a piciorului). 2 (Aht; pan) Ornament în formă de brățară care înconjoară o coloană. 3 (Pan) Verigă de metal în formă de brățară care se aplică unui obiect spre a-l întări, a-l lega sau a-l prinde de alt obiect. 4 (Pex) Bandă la mâneca cămășii (cusută cu flori) Cf fodor, manșetă, pumnaș. 5 (Reg) Ciupag. 6 (Teh) Piesă de metal din una sau mai multe bucăți care se strâng în jurul altor piese pentru a le fixa.
13. [MDA2] brățare sf vz brățară
14. [MDA2] brăți vr [At: DA / Pzi: ~țesc / E: rs брати] (Iuz) A se călugări.
15. [DEXI] brățară s.f. 1 Bijuterie în formă de cerc, confecționată din diferite metale (și pietre) prețioase, purtată de femei la încheietura mîinii, a piciorului sau pe braț; (înv., reg.) brățea. Brațul stîng, ornat cu brățări (ODOB.). 2 Manșetă brodată la mînecile iilor sau ale cămășilor țărănești. 3 (tehn.) Piesă de formă inelară, alcătuită din una sau mai multe bucăți de bandă metalică, care este utilizată la asamblarea a două elemente. ◊ Brățară electronică = brățară cu un radio-transmițător încorporat, folosită de poliție în unele state pentru a monitoriza deplasările unor persoane. 4 Inel de metal care leagă țeava puștii de ulucul patului. 5 Inel de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 6 Inel de metal care fixează coada toporului. 7 (arhit.) Inel de metal care strînge o coloană. ♦ Ornament ieșit în relief cu asemenea formă. Stîlpi... cu brățări la mijloc (DELAVR.). • pl. -ări. /lat. brachĭale,-is.
16. [CADE] BRĂȚARĂ, ‼ BRĂȚARE (pl. -ări) sf. 1 Podoabă în formă de verigă pe care o poartă femeile pe braț sau la încheietura mîinii (🖼 585, 586) ¶ 2 pr. ext. Verigă de metal cu care se înțepenește la diferite obiecte (la coasă, la briceag, etc.) încheietura a două bucăți deosebite ¶ 3 ⛓ Fie-care braț al vătalelor ¶ 4 🔧 = BRAȚ7 [lat. brachiale].
17. [DLRLC] BRĂȚARĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă făcută din metal prețios sau din alte materiale, în forma unei verigi și purtată de femei la încheietura mîinii sau pe braț. Turcoaicele... aveau brățări pe mîini. PAS, L. I 58. Brațul stîng, ornat cu brățări la umăr și la mînă, ține un arc destins. ODOBESCU, S. III 57. Meșteșugul (sau meseria) e brățară de aur. 2. Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor (de apă, de gaz, de calorifer, de canalizare etc.), a burlanelor de scurgere a apei sau a cablurilor; cerc de metal aplicat pe un obiect spre a-l putea suspenda sau pentru a-l întări. Brățări galvanizate pentru burlane. Coșurile de fabrică se întăresc cu brățări de fier. ▭ Flăcăii rămaseră singuri, luminați de lumina mică a unei lămpi cercuite cu o brățară de tinichea. SANDU-ALDEA, D. N. 163. ♦ Fiecare-dintre inelele de metal care leagă țeava puștii de ulucul patului. ♦ Inel de fier cu care fierul coasei se înțepenește de toporîște. 3. Ornament ieșit în relief în jurul unei coloane și care, în stilul gotic, are rolul de a lega coloana cu brîiele orizontale care decorează suprafețele vecine cu ea. V. mulură, ciubuc, brîu. Stîlpi cu flori în capiteluri și cu brățări la mijloc. DELAVRANCEA, H. T. 56.
18. [DLRM] BRĂȚARĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mîinii sau pe braț. ♦ (Pop.) Manșetă brodată la mîneca cămășilor țărănești. 2. Piesă de metal (din mai multe bucăți) care se strînge în jurul altor piese, pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor; cerc metalic aplicat pe un obiect spre a-l suspenda sau spre a-l întări. 3. (Arhit.) Ornament ieșit în relief în jurul unei coloane. – Lat. brachiale.
19. [Șăineanu, ed. VI] brățară f. 1. sculă în formă de inel ce poartă femeile la braț; 2. podoabă: meșteșugul la om e brățară de aur PANN; 3. vergeaua ce unește coasa cu cosia. [Lat. BRACHIALE].
20. [Scriban] brățáre (est) și -áră (vest) f., pl. ărĭ (lat. brachiale, it. bracciale, sp. brazal, pg. braçal. Cp. cu spinare). Ornament de metal prețios orĭ de altceva pe care-l poartă femeile la braț. Inel saŭ verigă lată cu care se ține ceva fix (ca coasa pe cosie).
21. [DOOM 3] brățea (rar) s. f., art. brățeaua, g.-d. art. brățelei; pl. brățele
22. [DOOM 2] brățea (rar) s. f., art. brățeaua, g.-d. art. brățelei; pl. brățele, art. brățelele
23. [DOOM 3] brățară s. f., art. brățara, g.-d. art. brățării; pl. brățări
24. [DOOM 2] brățară s. f., art. brățara, g.-d. art. brățării; pl. brățări
25. [MDO] brățară, pl. brățări
26. [DER] brățară (brățări), s. f. – Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe braț. – 2. Cerc, inel. – 3. La cămășile țărănești, manșeta brodată în culori. – Var. brățea, brațoletă. Lat. brāchiāle (Pușcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› brațoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari „mînecă de cămașă” (Candrea, Elemente, 402).
27. [Argou] brățară, brățări s. f. (iron.) cătușă.
28. [DLRLV] BRĂȚI vb. (Ban.) A se călugări. Brĕtzesku-mĕ. Monachus fio. AC, 330. Etimologie: brat + suf. -i. Vezi și brat, brățesc. Cf. postrigi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL