1. [DEX '09] BRÂNCI1, brâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) îmbrânci. – Din brâncă2.
2. [DEX '09] ÎMBRÂNCI, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.
3. [MDA2] îmbrânca v vz îmbrânci
4. [MDA2] îmbrânci [At: PANN, E. II, 138/23 / V: (cscj) ~nca, zb~ / Pzi: ~ncesc / E: în- + brâncă1] 1 vt A da brânci. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt A da afară. 4 vt A respinge brusc. 5 vi A merge greu, din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei. 6 vi (Îe) A ~ncat de tot A slăbit. 7 vi (Îae) A sărăcit. 8 vi (Îae) Umblă pe brânci.
5. [DEXI] brînci2 s.m. v. brîncă2.
6. [DEXI] brînci1 vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.) A împinge cu mîna; a (se) îmbrînci. • prez.ind. -esc. /brîncă2 + -i.
7. [CADE] BRÎNCI (-cesc) vb. tr. și refl. A(-și) da brînci, a (se) îmbrînci: fata îl brîncește cît colo (CRG.); se înghesuiră, se brînciră și-și sparseră șipurile (SAD.).
8. [CADE] ÎMBRÎNCI (-cesc) I. vb. tr. 1 A da brînci: mă îmbrînci fără veste așa de tare, că... căzui jos (GN.) ¶ 2 Ⓕ A îndemna, a împinge: nu numai spre binele lui îl îmbrîncește pe om rîvna științei (BR.-VN.). II. vb. refl. A-și da brînci, a se împinge: muierile speriate se îmbrînceau și alergau țipînd (ODOB.).
9. [DLRLC] BRÎNCI2 vb. IV v. îmbrînci.
10. [DLRLC] ÎMBRÎNCI, îmbrîncesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A împinge cu violență, a respinge în mod brusc, a da brînci. Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. ◊ Refl. reciproc. Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. (Poetic) Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. – Variantă: brînci vb. IV.
11. [DLRM] BRÎNCI1, vb. IV. v. îmbrînci.
12. [Șăineanu, ed. VI] brâncì v. a da brânci cuiva, a-l împinge cu mâinile ca să dea în lături.
13. [Șăineanu, ed. VI] îmbrâncì v. 1. a da brânci, a împinge afară; 2. fig. a excita: provocând dorințe, dulce le îmbrâncește BOL.
14. [Scriban] brîncésc V. îmbrîncesc.
15. [Scriban] îmbrîncésc v. tr. (d. brîncă). Daŭ brîncĭ, împing afară orĭ în colo: bețivu fu îmbrîncit. Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Și brîncesc: c’o mînă e brîncit spre bară (VR. 1911, 8, 212).
16. [DOOM 3] îmbrânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncesc, 3 sg. îmbrâncește, imperf. 1 îmbrânceam; conj. prez. 1 sg. să îmbrâncesc, 3 să îmbrâncească
17. [DOOM 2] îmbrânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncesc, imperf. 3 sg. îmbrâncea; conj. prez. 3 să îmbrâncească
18. [MDO] îmbrînci (conj. îmbrîncească)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL