1. [DEX '09] BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
2. [MDA2] brăcui vt [At: ȘEZ. V 39/2 / Pzi: ~iesc / E: ucr бракувати] (Reg) 1-2 A selecta și separa lucrurile (obiectele, părțile) bune de cele rele. 3 (Pex) A răvăși. 4 (Pex) A deteriora.
3. [DEXI] brăcui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, lucruri neutilizabile etc.) A separa, alegînd tot ceea ce este mai bun. ♦ Ext. A răvăși; a deteriora. 2 A tăia arborii buni, lăsînd pe cei cu defecte, care rămîn în grupuri rare. • sil. -cu-i. pl. -iesc. /brac2 + -ui.
4. [CADE] BRĂCUI (-ăcuesc) vb. tr. 1 A alege bracurile, a pune de-o parte ce e de lepădat ¶ 2 A lăsa numai lucrurile netrebnice, alegînd tot ce e mai bun: toată pădurea este ciuntită și brăcuită de dînșii (ION.).
5. [DLRLC] BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lăsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.
6. [DLRM] BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2.
7. [Șăineanu, ed. VI] brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure.
8. [Scriban] brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.
9. [DOOM 3] brăcui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiesc, 3 sg. brăcuiește, imperf. 1 brăcuiam; conj. prez. 1 sg. să brăcuiesc, 3 să brăcuiască
10. [DOOM 2] brăcui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiesc, imperf. 3 sg. brăcuia; conj. prez. 3 să brăcuiască
11. [DRAM 2021] brăcui, brăcuiesc, v.t. (reg.) 1. A tăia lemnul bun dintr-o pădure. 2. A rări vânatul din pădure, selectând animalele cele mai viguroase. – Din brac „rest, rămășiță” (Scriban, DLRM).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL