1. [DEX '09] BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă. – Din magh. bujtás.
2. [MDA2] botaș2 sm vz butaș
3. [MDA2] boteș[1] sm vz butaș
4. [MDA2] butaș sm [At: ECONOMIA, 158/2 / V: bot~ / Pl: ~i / E: mg bujtás] Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă Cf răsad.
5. [DEXI] butaș s.m. (bot.) Lăstar, frunză, fragment de rădăcină, tulpină, mugure detașate de planta-mamă, care, sădite în pămînt, în condiții favorabile de umezeală, lumină și căldură, produc rădăcini, formînd o nouă plantă. • pl. -i. /<magh. dial. bútás.
6. [CADE] BUTAȘ sm. 🌿 Rămurică tăiată dintr’o plantă (viță de vie, salcie, plop, liliac, mușcată, etc.) îngropată cu capătul tăiat în pămînt, ca să prinză rădăcină (🖼 688) [comp. ung. bujtás].
7. [DEX '98] BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.
8. [DLRLC] BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, care, plantată în pămînt în condiții prielnice de umezeală și de căldură, este capabilă să reproducă în întregime planta de la care a fost detașată. Răsadniță de butași.
9. [DLRM] BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pămînt, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.
10. [Șăineanu, ed. VI] butaș m. ramură verde tăiată dintr’un copaciu și pusă în pământ ca să prinză rădăcină. [Ung. BUJTAS].
11. [Scriban] bóteș V. butaș.
12. [Scriban] boteșésc V. butășesc.
13. [Scriban] butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.
14. [DOOM 3] butaș s. m., pl. butași
15. [DOOM 2] butaș s. m., pl. butași
16. [DER] butaș, (butași), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL