1. [MDA2] boncăluire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: boncălui] 1 (D. cerbi și bovine) Emitere de sunete specifice în perioada de rut Cf boncălui (1). 2 Boncăire (2). 3 Urlat. 4 Mormăit.
2. [DEXI] boncăluire s.f. (reg.) Boncăluit. • pl. -i. /v. boncălui.
3. [DEX '09] BONCĂLUI, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.
4. [MDA2] boncălui vir [At: H. I, 99 / Pzi: ~esc / E: nct] 1-2 (D. cerbi și bovine) A scoate sunete specifice rasei în perioada de rut Si: a boncăi (1). 3-4 A boncăi (2). 5-6 (D. oameni) A urla. 7-8 (D. oameni) A mormăi.
5. [MDA2] buncăleni v vz boncălui
6. [MDA2] buncălui v vz boncălui
7. [DEXI] băncăluí vb. IV. v. boncălui.
8. [DEXI] boncălui vb. IV. refl., intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) A boncăi. Taurul... venea seara la păscut, tot băncăluind... cu coarnele țepușe (AGÂR.). 2 (despre cerbi, vaci și alte animale erbivore mari) A scoate mugete puternice și prelungi, specifice rasei, în perioada de împerechere; (reg.) a boncăi. ◊ Fig. (intr.) Puse la gură cornul... și boncălui cu bătăi grăbite de limbă (SADOV.). • prez.ind. pers. 3 -iește și băncălui vb. IV. /cf. boncăi.
9. [CADE] BONCĂL(U)I (-uesc) = BONCĂI: aude... un muget înnădușit: cerbul venea boncăluind (CRG.); vitele în ciurdă încep... a boncăli (GRM.).
10. [DLRLC] BONCĂLUI, boncăluiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre unele animale) A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi și plîngătoare. Ici-colo boncăluiesc vițeii, lingîndu-și boturile moi și umede, dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR, TEM. 43. S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. Numai iată ce aude Harap-Alb un muget înădușit: cerbul venea boncăluind. CREANGĂ, P. 225. 2. (Despre oameni) A produce sunete asemănătoare cu un muget. Afanasie puse la gură cornul răsucit de bou și boncălui cu bătăi grăbite de limbă. SADOVEANU, F. J. 178.
11. [DLRM] BONCĂLUI, boncăluiesc, vb. IV. Refl. și intranz. A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi (în timpul împerecherii).
12. [Șăineanu, ed. VI] boncă(lu)ì v. Mold. 1. a rage: cerbul venia boncăluind CR.; 2. a scânci (de copii). [Ceh. BUNKATI, a mormăi].
13. [DOOM 3] boncălui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. boncăluiește, 3 pl. boncăluiesc, imperf. 3 sg. boncăluia; conj. prez. 3 să boncăluiască
14. [DOOM 2] boncălui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. boncăluiește, imperf. 3 sg. boncăluia; conj. prez. 3 să boncăluiască
15. [DRAM 2021] boncălui, boncăluiesc, v.i.r. 1. (ref. la cerbi) A mugi. 2. A se veseli (în Maram. din dreapta Tisei). – Et. nec. (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL