1. [MDA2] bonăi vi [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: nct] (Înv; d. albine) A bâzâi.
2. [DE] BONAIRE [bonér], ins. în M. Caraibilor (Antilele Olandeze), la N de coasta Venezuelei; 288 km2; 10,5 mii loc. (1987). Localit. pr.: Kralendijk. Trestie de zahăr, bumbac, sisal, batate, lemn, fosfați, sare.
3. [DRAM 2021] bonăi, bonăiesc, v.i. (reg.) A murmura, a îngâna un cântec, a fredona: „Tătă zâua bonăie pân trare” (Faiciuc, 2008); „Până-i soare pă răzoare, / N-auz' nici o horitoare. / Dacă soarele sfințe / Tătă fata bonăie” (Bilțiu, 2006: 143). – Et. nec. (MDA).
4. [DRAM 2015] bonăi, bonăiesc, vb. intranz. – (reg.) A murmura, a îngâna un cântec, a fredona: „Tătă zâua bonăie pân trare” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). „Până-i soare pă răzoare, / N-auz’ nici o horitoare. / Dacă soarele sfințe / Tătă fata bonăie” (Bilțiu, 2006: 143). – Et. nec. (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL