1. [MDA2] bolboră2 sf vz bolbură1
2. [MDA2] bolboră1 sf vz volbură
3. [Scriban] bólboră și -ură V. volbură.
4. [DEX '09] BOLBURĂ s. f. v. volbură.
5. [DEX '09] HOLBURĂ s. f. v. volbură.
6. [DEX '09] VOLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: holbură, bolbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).
7. [MDA2] bolboare sf vz bolbură
8. [MDA2] bolbora1 vit [At: GOROVEI, C. 314 / V: -bura, bulbura / Pzi: bolbor / E: nct] (Pop) A bolborosi (1).
9. [MDA2] bolbura v vz bolbora1
10. [MDA2] bolbură1 sf [At: COSTINESCU / V: -boră, -boare / Pl: ~re / E: ctm bolboacă + volbură] 1 Bulboacă (1). 2 (Împ) Clocot.
11. [MDA2] bolbură2 sf vz volbură
12. [MDA2] borbură sf vz volbură
13. [MDA2] bulbura v vz bolbora
14. [MDA2] holboră sf vz volbură
15. [MDA2] holbură sf vz volbură
16. [MDA2] horbură sf vz volbură
17. [MDA2] valbură sf vz volbură
18. [MDA2] valvară sf vz volbură
19. [MDA2] valvură2 sf vz volbură
20. [MDA2] vălvură sf vz volbură
21. [MDA2] vălvură sf vz volbură
22. [MDA2] volboră sf vz volbură
23. [MDA2] volbore sf vz volbură
24. [MDA2] volbură sf [At: ? / V: ~bore, vorb~, (reg) bolboră, bo~, borb~, holboră, ho~, holbure, horb~, ol~, vălvu~, ~boră, ~lvo~, ~lvu~, (nob) val~, valvu~ / Pl: ~i, ~oare / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml *volvula (<volvere)] 1 Vârtej (1) de apă. 2 Vâltoare (1). 3 Agitație violentă și zgomotoasă a apei Si: (îrg) vifor (3). 4-5 Vârtej (3-4) de vânt. 6-7 (Pex) Furtună (4-5). 8 (Reg) Flacără mare. 9 (Șîc ~-de-câmp, ~-mică) Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare, cu tulpina subțire, cu frunze ovale, cu florile albe sau roz, având corola în formă de pâlnie Si: adormițele, poala-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochița-rândunicii (Convolvulus arvensis). 10 (Șîs ~-de-Cantabria) Planta Convolvulus cantabrica. 11 (Bot) Zorele-pitice (Convolvulus tricolor). 12 Planta Convolvulus persicus. 13 (Bot; șîc ~-de-garduri, ~-mare, ~-urcătoare) Cupa-vacii (Calystegia sepium). 14 (Bot; șîc ~-de-pădure, ~-sălbatică) Planta Calystegia silvatica. 15 (Bot) Zorele-bătute (Calystegia pubiscens). 16 (Bot; șîc ~-păroasă) Zorele (Ipomaea purpurea). 17 Planta Pharbitis hederacea. 18 (Bot) Hrișcă-deasă (Bildesdykia convolvulus).
25. [MDA2] volvoră sf vz volbură
26. [MDA2] volvură sf vz volbură
27. [MDA2] vorbură sf vz volbură
28. [DEXI] bolbură s.f. v. volbură.
29. [DEXI] volbură s.f. I 1 Vînt puternic cu vîrtejuri; vîrtej; ext. furtună. Moara a ars-o pojarul și au spart-o volburile vîntului (SADOV.). ◊ compar. Ca volbura toamnei să-nvîrte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi (COȘB.). ♦ Trombă, coloană (de zăpadă, de nisip, de praf etc.). Era o zi de bătălie cu volbură de fum și ceață (VOIC.). ◊ analog. Pete vinete-șterse, presărate cu stele, se deschiseră prin volbura neagră de nori (REBR.). ♦ fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie; agitație. Ajung în volbura evenimentelor din 1821 să-și lege numele de fapte mai însemnate (VIANU). 2 Vîrtej de apă; bulboană, viitoare, vîlvoare. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații (VLAH.). II (bot.) Plantă erbacee cu tulpina subțire, tîrîtoare sau agățătoare, cu florile albe sau roz, cu corola în formă de pîlnie (Convolvulus arvensis); rochița-rîndunicii, poala-rîndunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele. ◊ compar. Făptura ei de aer dă floare de lumină Și are, ca porumbul și volbura, tulpină (ARGH.). • pl. -i. și (pop.) holbură, bolbură s.f. /lat. *volvulam <volvĕre.
30. [CADE] BOLBURĂ = VOLBURĂ.
31. [CADE] BORBURĂ = VOLBURĂ.
32. [DEX '96] BOLBURĂ s. f. V. volbură.
33. [DEX '96] HOLBURĂ s. f. V. volbură.
34. [DLRLC] BOLBURĂ, bolbure, s. f. (Rar) 1. Bulboacă. 2. Clocot. Apele albiei celei mari se revarsă cu bolbură în matca mai îngustă a țărmului romînesc. ODOBESCU, S. I 144.
35. [DLRLC] VOLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vînt puternic cu vîrtejuri; vîrtej, p. ext. furtună. Moara a ars-o pojarul și au spart-o volburile vîntului. SADOVEANU, O. L. 13. Volbura crește mereu, iar cerul se-ntunecă-n roșu. COȘBUC, P. II 61. Nu ne lua cu cuvîntul, Ca și volbura și vîntul. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Trîmbă (de zăpadă, de nisip), sul; învolburare. Din zare-n zare, cerul era scund și încenușat, pe-alocuri cu volburi de nouri albicioși. V. ROM. noiembrie 1953, 154. Parcă simt cum coborîm Ca-ntr-un vis, prăpăstii negre, cum urcăm pe munți cu soare, Cum răzbim prin codri falnici și prin volburi de ninsoare. EFTIMIU, Î. 36. Zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22. ♦ Fig. Învolburare, învălmășeală; gălăgie. Din volbura de vorbe, se deapănă ușor Un cîntec ce sporește mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. 58. [Graurii] se scoală toți deodată cu mare volbură și trec repede ca un nor negru îndesat. ODOBESCU, S. III 31. 2. Vîrtej de apă; viitoare, bulboană. Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cîntă volbura la Toance. Plutașii dîrzi, în sforul apei, înfig prăjina ca o lance. TOPÎRCEANU, P. 250. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Prin volbura apelor... se rostogoleau acum cu vuiet rădăcinile de copaci. ODOBESCU, S. III 183. II. Plantă erbacee agățătoare cu tulpina subțire, cu frunze ovale, cu flori albe sau roze, cu corola în formă de pîlnie; crește pe arături, prin grădini și pe lîngă drumuri (Convolvulus arvensis); rochița-rîndunelei, poala-rîndunicii, poala-maicii-domnului. Mă-nvolb Ca volbura-n cea grădină. BIBICESCU, P. P. 256.- Variantă: holbură (SADOVEANU, O. III 258, CONACHI, P. 301) s. f.
36. [Șăineanu, ed. VI] bolboare f. vârtej: se închide lacul cu bolbori BOL. [V. bolbol].
37. [Șăineanu, ed. VI] Holbură m. personaj legendar: locuțiunea moldovenească Satul lui Holbură corespunde celei muntene Târgul lui Cremene, ambele desemnând un loc unde fiecare e stăpân și unde își poate face toate mendrele.
38. [Șăineanu, ed. VI] holbură f. Mold. V. volbură.
39. [Șăineanu, ed. VI] volbură f. 1. partea râului unde apa fierbe, ochiu de apă; 2. vârtej puternic de vânt; 3. plantă cu tulpina volubilă și cu florile odorante, albe sau roze, crește prin arături și pe lângă drumuri (Convolvulus arvensis). [Lat. *VOLVULA].
40. [Șăineanu, ed. VI] volvură f. V. volbură; fig. nu ne duce’n volvura peirii AL.
41. [Scriban] bolboáre f., pl. orĭ (var. din vulvoare). Munt. Rar. Vîltoare, vîrtej de apă, anafor.
42. [Scriban] hólbură, V. volbură.
43. [Scriban] vólbură și (Mold. pop.) hólbură f., pl. ĭ (lat. pop. *volvula, d. *volvulus, cl. convólvulus, volbură, d. vólvere, a rostogoli, a răsuci. V. boltă, învolb, vultoare, devoluțiune). Vechĭ. Vifor furtună. Azĭ. Rotogol, vîrtej (de apă, de abur, de fum): volburĭ de mare (Con. 280), se făceaŭ volburĭ în urma vaporuluĭ, volburĭ ĭeșeaŭ din hornu locomotiveĭ. O plantă cățărătoare sîlbatică cu florĭ albe în formă de pîlnie (convólvulus arvensis), numită și bólbură, bólboră (Ban. Olt. Serbia), hólbură (Mold.), volvură (unde?) și rochia rînduniciĭ. V. cupa (vaciĭ) și zorele.
44. [Scriban] vólvură, V. volbură.
45. [DOOM 3] volbură s. f., g.-d. art. volburii; pl. volburi
46. [DOOM 2] volbură s. f., g.-d. art. volburii; pl. volburi
47. [MDO] volbură
48. [DFL] CONVOLVULUS L., ZORELE PITICE, VOLBURĂ, fam. Convolvulaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale, peste cca 150 specii, plante erbacee, mar puțin, subfrutescente pînă la mici arbuști, unele erecte, altele volubile sau repente, înalte de 40-50 cm. Flori, (caliciul liber, ovar 2-locular, stigmat cu lobi cilindric-cuneați) infundibuliforme, viu colorate. Plante rustice, cu înflorire (vara) bogată.
49. [DRAM 2021] vólbură, volburi, s.f. Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea, 1924, I: 210). – Lat. *volvula (Scriban, DEX, MDA).
50. [DRAM 2015] holbură, holbure, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar, 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere) (Scriban, DEX, MDA).
51. [DRAM 2015] volbură, volburi, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea, 1924, I: 210). – Lat. *volvula (< volvere) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
52. [DRAM] holbură, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere).
53. [DRAM] volbură, -i, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea 1924 I: 210). – Lat. *volvula (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL