1. [DEX '09] BOCIRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci. – V. boci.
2. [MDA2] bocire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 147 / Pl: ~ri / E: boci1] 1 Exprimare, prin vaiete sau cuvinte, a unei dureri mari Si: bocit1). 2 Plângere zbuciumată, cu vaiete și tânguiri Si: bocit1 (2). 3-6 Parte din ceremonialul înmormântării (la țară), când se spun bocete (1-4) Si: bocit1 (3-6).
3. [DEXI] bocire s.f. Geamăt, plînset, vaiet; bocit: • pl. -i. /v. boci.
4. [DLRM] BOCIRE, bociri, s. f. Acțiunea de a (se) boci.
5. [Șăineanu, ed. VI] bocire f. fapta de a (se) boci și rezultatul ei; geamăt, plânset, vaiet.
6. [DEX '09] BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete (2). – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).
7. [MDA2] boci1 [At: DOSOFTEI, ap. GCR 258 / 20 / Pzi: bocesc / E: boace] 1-4 vir A exprima, prin vaiete sau cuvinte, o durere mare (sufletească) Si: a (se) văita, a (se) tângui, a (se) jeli. 5-6 vir A plânge zbuciumat, cu vaiete și tânguiri. 7 vt A spune bocete la moartea cuiva.
8. [DEXI] boci vb. IV. intr., refl. A plînge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ (tr.) A recita bocete la înmormîntarea cuiva; a jeli pe cineva. • prez.ind. -esc. /boace + -i.
9. [CADE] BOCI (-ocesc) I. vb. tr. și intr. 1 A jeli, a plînge cu țipete și vaiete: cruntul vizir bocește ’n cortu-i (VLAH.) ¶ 2 A jeli un mort, a recita sau cînta bocete: o boceau de vuia satul (CRG.). II. vb. refl. A se tîngui, a se jeli, a se văieta: a început să se bată cu pumnii în cap și să se bocească (CAR.) [boace].
10. [DEX '98] BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).
11. [DLRLC] BOCI, bocesc, vb. IV. 1. Intranz. A plînge cu vaiete și strigăte. Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176. Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421. Refl. Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428. O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174. 2. Tranz. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. S-adune vecini... Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151. Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137. Nora o boci așa de frumos, încît mai tot satul zicea: mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150. ◊ Absol. [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55.
12. [DLRM] BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plînge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis).
13. [Șăineanu, ed. VI] bocì v. a plânge cu jale, a se văita. [Dela dial. (Muscel, Banat) boace, glas = lat. VOCEM].
14. [Scriban] bocésc v. intr. și tr. (d. boace, voce [azi numai în Mac.]; vit. boce, sard. boghe, pv. botz, fr. voix, sp. pg. voz, d. lat. vox, vocis, voce. D. rom. vine sîrb. bočiti se, a se certa). Plîng cu voce: a boci la mormînt, a boci pe cineva.
15. [DOOM 3] bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri
16. [DOOM 2] bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri
17. [DOOM 3] boci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocesc, 3 sg. bocește, imperf. 1 boceam; conj. prez. 1 sg. să bocesc, 3 să bocească
18. [DOOM 2] boci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocesc, imperf. 3 sg. bocea; conj. prez. 3 să bocească
19. [DER] boci (bocesc, bocit), vb. – 1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).
20. [DLRLV] BOCI vb. (Mold.) A (se) jeli, a (se) plînge cu vaiete și strigăte. Bociia Ierusalimul Ieremia. DOSOFTEI, VS. Să bocie tatăl său, știind că a doî zi vor s-o tai. H 1771, 91r; cf. NECULCE. Etimologie: boace. Cf. cînta, glăsi, olecăi, ruguci1.
21. [DRAM 2021] boci, bocesc, v.i.r. A (se) văieta, a (se) jeli, a (se) plânge. – Din boace (înv., reg., cu sensul de „voce”) (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL