1. [MDA2] bleștit sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: blești] (Reg) 1-7 Bleștire (1-7).
2. [Scriban] bleștít, -ă adj. (d. bleștesc). Slăbit, moleșit: bleștit de vin, de bătrîneță.
3. [DEX '09] BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, sb. bleštiti.
4. [MDA2] blești [At: CREANGĂ, P. 207 / Pzi: ~tesc / E: ns cf srb bleštiti] (Reg) 1-2 vi A-și trage (cu greu) răsuflarea. 3 vi A articula greu un sunet. 4 vi A răguși. 5 vi A amuți. 7 vtr A (se) moleși. 8-9 vtr A (se) pleoști. 10 vi A vorbi mult. 11 vi A flecări.
5. [DEXI] blești vb. IV. intr. (reg.) 1 A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2 A îngăima, a vorbi (greu). Amin! bleștesc eu cu jumătate de gură (CR.). ♦ (tr., refl.) A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3 A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. La ce bleștești așa din gură? (CAM.). • prez.ind. -esc. /form. expr; cf. pleoști, blegi.
6. [CADE] BLEȘTI (-tesc) vb. tr. și intr. Mold. Trans. 1 A respira greu: așa-s de trudită de nici ~ nu mai pot (PȘC.) ¶ 2 A îngăima, a rosti cu greu: a rămas cu gura căscată, fără să bleștească un cuvînt (CRG.) [bleasc].
7. [DEX '98] BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, scr. bleštiti.
8. [DLRLC] BLEOȘTI vb. IV v. blești.
9. [DLRLC] BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Mold., Bucov.;. construit de obicei cu o negație sau cu «abia») A sufla (greu); a-și trage (cu greu) sufletul. ♦ (Determinat prin. «din gură») A articula cu greu un sunet (din cauza lipsei- de suflu), a vorbi greu (din cauza slăbiciunii sau a spaimei). Baba era umflată cît o bute și nici nu putea blești măcar din gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A scoate un cuvînt, a spune (măcar) un cuvînt; a crîcni. Nu care cumva să bleșteștr din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ. P. 207. ◊ Tranz. A rămas cu gura căscată, fără să bleștească un cuvînt. CREANGĂ, A. 60. ♦ A vorbi mult, a da din gură. La ce bleștești așa din gură? CAMILAR, N. II 255. – Variantă: bleoști vb. IV.
10. [DLRM] BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-și trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvînt; a crîcni. ♦ A vorbi mult. – Din bleașc.
11. [Șăineanu, ed. VI] bleștì v. Mold. a rosti îngăimat: amin! bleștesc eu cu jumătate gură CR. [Ceh. BLESTI].
12. [Scriban] bleștésc v. intr. (vsl. blensti, a flecări; ceh. blésti, a flecări; sîrb. biještiti, a pîlpîi, bg. blĭešty, blieskam, scînteĭez. V. blejesc, bleojdesc, pleoștesc, blehăĭesc, bleasc). Est. Răspund cu jumătate de gură, îngîĭm, vorbesc alene. Adiĭ, mișc încă puțin înainte de a murĭ (ca șarpele din coadă). Est. Sud. V. tr. Moleșesc, slăbesc: vinu l-a bleștit. V. refl. S’a bleștit de bătrîneță.
13. [DOOM 3] blești (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștesc, 3 sg. bleștește, imperf. 1 bleșteam; conj. prez. 1 sg. să bleștesc, 3 să bleștească
14. [DOOM 2] blești (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștesc, imperf. 3 sg. bleștea; conj. prez. 3 să bleștească
15. [DRAM 2021] bleștit, -ă, bleștiți, -te, adj. Certat. – Din blești.
16. [DRAM 2021] blești, bleștesc, v.t.i. 1. A vorbi mult; a flecări. 2. A certa: „Când l-o văzut, l-o și bleștit: Măi, omule, ce ari duminica?” (Bilțiu, 2007: 73). – Cf. ucr. bleštiti (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL