1. [DEX '09] BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. (Pop.) Purtare, faptă de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat + suf. -ie.
2. [MDA2] blestemăție sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/37 / Pl: ~ii / E: blestemat + -ie] (Pfm) 1 Ticăloșie. 2 Depravare.
3. [DEXI] blestemăție s.f. 1 Purtare, faptă de om blestemat; ticăloșie. ♦ Depravare. 2 Vorbă urîtă, injurioasă. • pl. -ii. g.-d.-iei. și (pop.) blăstămăție s.f. /blestemat + -ie.
4. [CADE] BLESTEMĂȚIE, Mold. BLĂSTĂMĂȚIE sf. 1 Faptă blestemată ¶ 2 Păcătoșie, ticăloșie, mișelie: numai de blăstămății ai fost bun în lumea asta (CRG.) ¶ 3 Crailîc: se ține de blestemății [blestemat].
5. [DEX '98] BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat + suf. -ie.
6. [DLRLC] BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. (Și în forma populară blăstămăție) Calitate sau (mai ales) purtare, faptă de om blestemat; mișelie, infamie, ticăloșie; situație care decurge din asemenea fapte. Nu avusese nimeni... curajul să-i spună despre nemaipomenita blestemăție a derbedeilor. PAS, Z. I 49. De cînd sînt n-am văzut asemenea blăstămăție. SADOVEANU, N. F. 33. Să fi văzut ce blăstămăție... era în casă: fereștile sparte, soba dărîmată, smocuri de păr smuls din cap. CREANGĂ, A. 113. Așa-numitele lor blăstămății erau niște copilării, cu toată libertatea vorbelor cu care le-mbrăcau. EMINESCU, N. 98. ♦ Vorbă urîtă, injurioasă. N-avem poftă să ascultăm blestemățiile tuturor cioflingarilor. PAS, L. I 152. – Variantă: (popular) blăstămăție s. f.
7. [DLRM] BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat (1); ticăloșie, infamie. – Din blestemat + suf. -ie.
8. [Șăineanu, ed. VI] blestemăție f. 1. faptă de om blestemat; 2. mișelie, păcătoșie.
9. [DEXI] blăstămăție s.f. (pop.) v. blestemăție.
10. [Scriban] *blăstămățíe (est) și blestemățíe (vest) f. (d. blăstămat). Nelegĭuire, faptă rea: lăsați-vă de blăstămățiĭ!
11. [DOOM 3] blestemăție (pop.) s. f., art. blestemăția, g.-d. art. blestămăției; pl. blestemății, art. blestemățiile (desp. -ți-i-)
12. [DOOM 2] blestemăție (pop.) s. f., art. blestemăția, g.-d. art. blestămăției; pl. blestemății, art. blestemățiile
13. [IVO-III] blestemăție, -ției gen. a.
14. [DRAM 2021] blăstămăție, blăstămății, s.f. (pop.) Ticăloșie: „Unii au mai crezut că acuma, dacă s-a gătat zidul, s-a gătat și cu blăstămăția căpitanului celui îndrăcit” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 164). – Var. pop. a lui blestemăție + suf. -ie (DLRM, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL