Definiție și ce înseamnă blândă

1. [DLRM] BLÎNDĂ, blînde, s. f. (Pop.) Urticarie. – Forma feminină a adj. blînd (=[boală] blîndă).

2. [Șăineanu, ed. VI] blândă f. bubulițe roșii pe pielea omului cari produc mâncărime, dar dispar dela sine: uite ce blândă mi-a ieșit pe trup CR. [Lit. spuzeală blândă sau ușoară].

3. [DEX '09] BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. Bun, blajin; (despre fapte, sentimente) care exprimă bunătate. ♦ (Despre animale) Care nu face rău sau nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

4. [MDA2] blând, ~ă [At: COD. VOR. 149 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml blandus] 1 a (D. oameni) Pașnic și prietenos Si: blajin (1). 2 a (D. fapte, sentimente etc.) De om bun. 3 a (D. animale) Care acceptă prezența omului. 4 a (Fig; d. natură, timp etc.) Plăcut. 5 av (Îe) Șezi (sau stai) – Stai liniștit. 6 av (Îvp) A se face – A se îmblânzi. 7 șI (Pop) Urticarie. 8 sf (Pop) Umflătura de la o înțepătură de insectă. 9 sfa (Pop) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 10 sf Melodie după care se execută acest dans.

5. [DEXI] blînd, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și pună mintea c-o sturlubatecă (CR.). ♦ (despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) De om bun; care exprimă bunătate, blîndețe. Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin (ALECS.). ◊ (adv.) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă (EMIN.). 2 (despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie; de care te poți apropia fară teamă. El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte (ALECS.). ◊ expr. (A fi) mîță blîndă v. mîță. 3 fig. (despre timp, natură etc.) Care este plăcut, care nu este aspru, care nu este excesiv. Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde (STANCU). II s.f. (pop.) 1 Urticarie. Uite, ce blîndă mi-a ieșit pe trup! (CR.). 2 Umflătură de la o înțepătură de insectă. Are blînde din cauza țînțarilor. • pl. blînzi, -de. /lat. blandus, -a, -um.

6. [CADE] BLÎND adj. 1 Mîngîios, lin, dulce, domol: căutătură ~ă; Ce noapte ~ă se coboară Peste pămîntul obosit (VLAH.) ¶ 2 Care nu e rău, care nu-ți face rău. (vorb. de animale); proverb: mîța ~ă sgîrie rău; – mielul ~ suge de la două oi ¶ 3 Care are o fire bună, care nu e aspru, blajin, omenos (vorb. de oameni): aspru către aristocrați... și ~ către norod (NEGR.) [lat. blandus].

7. [CADE] BLÎNDĂ (pl. -de) sf. 🩺 pop. Un fel de spuzeală ușoară ce iese pe trup, urticarie: uite ce ~ mi-a ieșit pe trup (CRG.) [blînd].

8. [CADE] RĂSPUNSUL BLÎND ÎNLĂTURĂ MÎNIA = Vorba dulce, mult aduce.

9. [DEX '98] BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

10. [DLRLC] BLÎND, -Ă, blînzi, -de, adj. 1. (Despre oameni, în opoziție cu violent, aspru, sever) Care este (sau pare a fi) incapabil de a face un rău; blajin. V. prietenos, bun. Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă și c-o leneșă de fată ca aceasta. CREANGĂ, P. 292. [Nicolaie Mavrocordat] era bun chinuitor, aspru către aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blînd cătră norod. NEGRUZZI, S. I 179. O umbră blîndă și ușoară Din seraiuri iese naintînd spre mal. BOLINTINEANU, O. 102. ♦ (Despre fapte, sentimente și tot ce ține de natura omului) De om bun; dulce, duios. Lelițele mele de la Păstrăveni... sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. Și nu e blînd ca o poveste Amorul meu cel dureros. EMINESCU, O. I 211. Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin. ALECSANDRI, P. I 23. Astă-noapte și ieri noapte, Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ◊ (Adverbial) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. Blînd dacă te vei purta, Atunci vei putea afla. TEODORESCU, P. P. 104. ♦ (Despre animale, în opoziție cu sălbatic, rău) Care nu face rău, de care te poți apropia fără teamă, care nu se sperie. Și voi, cîinii mei, Blînzi ca niște miei, Tari ca niște lei. BOLINTINEANU, O. 80. El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte. ALECSANDRI, P. II 89. Șerpele de casă îi blînd și nu mușcă. ȘEZ. I 128. Mielul blînd suge la două oi (= omul care se dă bine cu toată lumea trage foloase de la toți). 2. Fig. (în opoziție cu aspru, dur etc.) Care dă senzație plăcută de calm; potolit, lin, domol, dulce. Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde. STANCU, D. 70. Vom visa un vis ferice, îngîna-ne-vor c-un cînt Singuratece izvoare, Blînda batere de vînt. EMINESCU, O. I 75. Ieri timpul era acoperit și blînd. NEGRUZZI, S. I 99. Iarnă blîndă = iarnă fără ger, călduță, ușoară.

11. [DLRLC] BLÎNDĂ s. f. Urticarie. Uite, ce blîndă mi-a ieșit pe trup! CREANGĂ, P. 264.

12. [DLRM] BLÎND, -Ă, blînzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poartă cu bunătate, are un caracter bun (și pașnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rău; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Calm, domol, lin, ușor. Iarnă blîndă. – Lat. blandus.

13. [Șăineanu, ed. VI] blând a. 1. mângăios, plăcut: cu dulci, cu blânde șoapte AL.; 2. care nu face rău (de animale): pisica blândă zgârie rău; 3. care nu-i aspru, plin de bunătate (despre om): cuvinte blânde. [Lat. BLANDUS].

14. [Scriban] blînd, -ă adj. (lat. blandus, lingușitor, atractiv). Plăcut, mîngîĭetor: cuvinte blînde. Bun, delicat, amabil: om blînd. Nesperios, care nu fuge de om: căprioară blîndă. Adv. Cu blîndeță: a vorbi blînd.

15. [Scriban] blîndă f., pl. e (d. blîndă, [adj.], adică „boală blîndă saŭ ușoară”). Urticarie.

16. [DOOM 3] blândă (urticarie) (pop.) s. f., g.-d. art. blândei; pl. blânde

17. [DOOM 2] blândă (urticarie) (pop.) s. f., g.-d. art. blândei; pl. blânde

18. [DOOM 3] blând adj. m., pl. blânzi; f. blândă, pl. blânde

19. [DOOM 2] blând adj. m., pl. blânzi; f. blândă, pl. blânde

20. [DER] blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, pașnic. – Mr. blîndă, megl. blondă. Lat. blandus (Pușcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando). Der. blîndă, s. f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împăca, a liniști, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzește; dresor). Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda și bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Pușcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (< blandῑri), este mai curînd o formație internă a rom. De asemenea se consideră în general că blîndețe, s. f. (gingășie, dulceață, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Pușcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndeție și blînzie, s. f. (înv., gingășie, dulceață).

21. [DE] CHRONOS GAR EUMARES THEOS (gr.) (Χρόνος γὰρ εὐμαρής θεός) timpul este un zeu blând – Sofocle, „Electra”, 179. Timpul vindecă rănile. El aduce cu sine alinarea suferințelor omenești. V. și Il tempo è un galantuomo.

22. [Argou] șezi blând! expr. (reg.) stai cuminte!, liniștește-te!

23. [CECC] Timpul e zeu blînd – spune Sofocle în Electra, versul 179. E o comparație prin care marele poet elin sugerează că timpul aduce uitare, alinare. Și cu acest înțeles, metafora, păstrîndu-și frumusețea după 2500 de ani, mai apare și astăzi în paginile literaturii. (Vezi și „Il tempo e un galantuomo”). LIT.

24. [DRAM 2021] blândă, blânde, s.f. Aluniță, semn de mamă: „Ce de blânde are pă piele femeia asta” (Crâncău, 2013). – Cf. adj. (f.) blândă.

25. [DRAM 2015] blând, -ă, blânzi, -de, s.f. – Aluniță, semn de mamă: „Ce de blânde are pă piele femeia asta” (Crâncău, 2013). – Lat. blandus „mângâietor, seducător” (Pușcariu, Candrea, DA, cf. DER; DEX).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINOLENT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro