1. [DEX '09] BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, m. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.
2. [MDA2] blajin, ~ă [At: PISCUPESCU, O. 190/9 / V: blăj-, (reg) blăjăn[1] / Pl: ~i, ~e / E: vsl блажень] 1 a ( Fig) Blând. 2 a (Fig) Binevoitor. 3 smpa (Mtp) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc pe Apa Sâmbetei, la marginea pământului.
3. [DEXI] blajin, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) Care este blînd, omenos, pașnic, bun la inimă. ♦ (despre fizionomia, firea, manifestările etc. ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe. Avea o figură simpatică, un zîmbet blajin (VLAH.). ◊ (adv.) O doamnă... se așeză lîngă dînsa și-i vorbi blajin și dulce (BART). 2 adj. (despre animale) Care este prietenos, de care te poți apropia fără frică. O căprioară blajină... se uită la copiii care întind mîinile pentru a o mîngîia (DEMETR.). 3 s.m. (în mit. pop.; la pl.; art.) Ființe blînde și evlavioase despre care se crede că trăiesc departe de lume, pe apa Sîmbetei, și sărbătoresc Paștele în lunea care urmează după Duminica Tomii. • pl. -i, -e. /<sl. veche блаженъ.
4. [CADE] BLAJIN I. adj. Blînd; bun la inimă, prietenos, binevoitor: ori-cît de ~ să fie omul, îl scoți din răbdări (CAR.). II. BLAJINII sm. pl. 🔱 pop. Niște oameni cari, după credința poporului, trăesc pe lîngă Apa-Sîmbetei, la marginea pămîntului; sînt buni la inimă și smeriți în fața Domnului; aceștia țin sărbătoarea Paștilor – Paștele Blajinilor – a doua zi după Dumineca Tomii [vsl. blažĭnŭ].
5. [DEX '98] BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.
6. [DLRLC] BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. 1. (Despre oameni) Bun la inimă, blînd, pașnic, îngăduitor. Pînă și moș Ștefan, om blajin, începu să se întărîte. BUJOR, S. 123. ♦ (Despre fire, expresie, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe; prietenos, binevoitor; blînd. Înfruntarea asta plină de luare în rîs nu era decît o formă, blajină și dulce a răzbunării. POPA, V. 107. Azi, ca un sfînt dintr-o icoană veche, Blînd îmi răsai cu fața ta blajină. GOGA, P. 26. Avea o figură simpatică, un zîmbet blajin. VLAHUȚĂ, O. AL. 108. ◊ Fig. E... atît de bine și în pădurea Cotoșmanei, cînd îi știi seama și noaptea e blajină. GALACTION, O. I 266. Moșul se reazămă de perete și închide ochii la dezmierdarea blajină... a soarelui. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Apă bună Și adîncă și blajină. PĂSCULESCU, L. P. 176. ◊ (Adverbial) O doamnă corect îmbrăcată în negru... se așeză lîngă dînsa și-i vorbi blajin și dulce, mîngîind-o și încurajînd-o. BART, E. 358. 2. (Mai rar, despre animale) Blînd, de care te poți apropia fără frică. O căprioară blajină, privind sfios și naiv ca și cum n-ar cugeta la nimic, se uită la copiii care întind mîinile pentru a o mîngîia. DEMETRESCU, O. 118.
7. [DLRM] BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Bun la inimă; blînd, pașnic, prietenos. ♦ (Despre figură, fire, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe; binevoitor. – Slav (v. sl. blažĕnŭ).
8. [Șăineanu, ed. VI] blajin a. bun la inimă, blând și binevoitor. [Slav. BLAJINŬ, bun, fericit].
9. [Scriban] blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.
10. [Șăineanu, ed. VI] Blajinii pl. oameni buni și evlavioși cari trăiesc la marginea pământului și al căror Paști cad totdeauna Lunia după Dumineca Tomei.
11. [DOOM 3] blajin adj. m., pl. blajini; f. blajină, pl. blajine
12. [DOOM 2] blajin adj. m., pl. blajini; f. blajină, pl. blajine
13. [DER] blajin (blajină), adj. – Blînd, omenos, pașnic. Sl. blažinŭ „bun” (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s. m. (în mitologia pop., popor fericit care trăiește aproape de rîul Sîmbăta), ce provine din sl. blaženŭ „preafericit”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL