1. [DEX '09] BITUMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
2. [MDA2] bitumen2 sn vz bitum
3. [MDA2] bitumen1 sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: ger Bitumen, lat bitumen] Material bogat în hidrocarburi provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii vegetale.
4. [DEXI] bitumen s.n. Material bogat în carbon, care însoțește substanța humică din cărbune, conferind huilelor proprietatea de a fi cocsificate și care se formează prin transformarea, în absența aerului, a grăsimilor, cerurilor și rășinilor din plantele existente în pămînt. • pl. -e. /<lat. bĭtūmen, -ĭnis, germ. Bitumen.
5. [DEX '98] BITUMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
6. [DLRLC] BITUMEN s. m. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor.
7. [DLRM] BITUMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor. – Germ. Bitumen (lat. lit. bitumen).
8. [DN] BITUMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].
9. [MDN '00] BITUMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. (< lat. bitumen)
10. [DEX '09] BITUM, bitumuri, s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut din reziduuri de petrol sau prin distilarea huilei, folosit la prepararea asfaltului, la fabricarea lacurilor etc. – Din fr. bitume.
11. [MDA2] biton sn vz bitum
12. [MDA2] bitum sn [At: ISTRATI-LONGINESCU, CH. 268 / V: (înv) ~en, ~ton / A și: bitum / Pl: ~uri / E: fr bitume] 1 Substanță neagră obținută prin oxidarea, la cald, a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. 2 Culoare brună strălucitoare, obținută amestecând bitumul (1) cu ulei de in și ceară. 3 (Înv) Procedeu de obținere a bitumului (1) din nisipuri și cărbuni bituminoși.
13. [DEXI] bitum s.n. 1 Materie obținută prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol ori prin distilarea huilei, de culoare neagră, foarte vîscoasă sau solidă, care este folosită ca liant în construcția de drumuri, ca material izolant în construcții, în industrie, la fabricarea unor lacuri etc. 2 (a. plast.) Culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului cu ulei de in și cu ceară, folosită mai ales în sec. 19. • acc. și bitum. /<fr. bitume, lat. bĭtūmen, -ĭnis.
14. [CADE] *BITUM sbst. 💎 Materie minerală inflamabilă care apare în natură sub formă lichidă și gălbuie sau solidă și negricioasă [fr. < lat.].
15. [DEX '98] BITUM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bitum] – Din fr. bitume.
16. [DLRLC] BITUM s. m. Produs solid, de culoare neagră, plastic și aderent, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol. V. smoală. – Accentuat și: bitum.
17. [DLRM] BITUM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol. [Acc. și: bitum] – Fr. bitume.
18. [DN] BITUM s.n. 1. Produs obținut din reziduurile de petrol, folosit la bitumaj. 2. (Arte) Culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară. [Pl. -muri. / < fr. bitume, cf. lat. bitumen].
19. [MDN '00] BITUM s. n. 1. rocă lichidă în scoarța pământului din hidrocarburile de țiței, folosită la bitumaj și la fabricarea unor lacuri, izolanți etc. 2. (arte) culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară. (< fr. bitume, lat. bitumen)
20. [Șăineanu, ed. VI] bitume m. 1. materie minerală inflamabilă, lichidă sau solidă: cărbunele de pământ e un bitume solid precum păcura e un bitume lichid; 2. asfalt.
21. [Scriban] *bitúm și (rar) bitúmen n. fără pl. (fr. bitume, d. lat. bitúmen. Cp. cu examen, specimen, volum). Smoală, o substanță minerală inflamabilă lichidă și gălbuĭe saŭ solidă și neagră care se găsește în pămînt și din clasă căreĭa face parte păcura, petrolu, cărbunele de pămînt, catranu, asfaltu ș.a. (Cu ĭa se ung corăbiile că să nu intre apă pin crăpăturĭ).
22. [DOOM 3] bitumen s. n., pl. bitumene
23. [DOOM 2] bitumen s. n., pl. bitumene
24. [DOOM 3] bitum s. n., pl. bitumuri
25. [DOOM 2] !bitum s. n., pl. bitumuri
26. [MDO] bitum
27. [DER] bitumen s. n. – Material provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se folosește asfalt. În schimb, se folosește der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.
28. [Petro-Sedim] bitumen, (engl.= bitumen) compus natural format dintr-un amestec de hidrocarburi cu grade diferite de viscozitate. B. este un produs care rezultă prin transformarea materiei organice și stă la originea formării petrolului și gazelor naturale. După modul de zăcământ, se disting b. fixe (polibitumene); șist. bituminoase (disodile, menilite) și b. libere (anabitumene), lichide (țiței), gazoase (gaze naturale) și solide (parafine naturale, ozocherită, asfalt). B. în stare fluidă umplu porii rocilor în care se găsesc (nisipuri, gresii), se acumulează în goluri (calcare cavernoase) sau de-a lungul unor sisteme de fisuri.
29. [DE] BITÚMEN (< germ., lat.) s. n. (GEOL.) Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace în oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherită, parafine naturale etc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL